Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 23 aprilie 1915 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 23 aprilie 1915 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Expulzările. Unele ziare au cerut expulzarea din ţară a lui Octavian Goga. Asta mai lipsea! În noianul de patimi în cari clocotim, pe cari noi le socotim ca având toate o origine sentimentală curată, iubirea de patrie, am ajuns şi la partea ei pătimaşă. Unii din noi socotesc o părere mai justă decât alta. Argumente nu ne lipsesc. Şi unii şi alţii aducem în sprijinul părerii noastre o parte raţională – mai puţin obiectivă – dar şi una sentimentală, care 'ntunecă întru cât vederea clară. De-aici socotinţa că unii stau piedică altora, şi alţii ne stau piedică nouă în ajungerea scopului suprem – care cuprinde atâta bine.
Aici stă explicaţia eşirilor violente ale unora din noi în contra altora; de-aici şi preconizarea de unii din noi de luarea de măsuri în contra unora tot dintre noi! Ce contrast izbitor între dorinţa cinstită şi leală de-a realiza un mare ideal – şi între patimile cari ne ruinează pe unii contra altora.
Sunt aşa de puţini acei cari sunt în măsură să dezbată chestiunile mari naţionale şi pare că un duşman ascuns, pitulat unde-va în vre-o ascunzătoare infernală a creierului nostru, vrea să-i împuţineze şi să ne lese făr' de luminători. Veacuri de-a rândul am trăit în durere şi pe marginile prăpăstiilor, cari stau în vecinătatea lumii, care ne 'nghite pe toţi, fără de nădejde de mântuire, şi acum când am dat în luminişul din care se vede şi pentru noi Soarele cel mare şi dătător de viaţă deplină – acum vrem să ne tăiem noi singuri crăcile cari alcătuiesc pomul cel mare şi roditor al neamului nostru.
Actualităţi. Evenimentele se precipită. Sunt toate probabilităţile că răsboiul european a intrat într'un stadiu care îi va grăbi sfârşitul prin intervenirea unor factori hotărâtori în chestie. După ştirile de astăzi, acordul stabilit între Italia şi Tripla Înţelegere este un fapt împlinit. * Mai mult, se vesteşte că şi România a încheiat un acord cu Italia. Pentru ce acest acord şi în ce scop?... Nu e nevoie de multă filosofie ca ori şi cine să 'nţeleagă că a sosit momentul, cum că atât Italia, cât şi România să iasă din neutralitatea ce'şi impuseseră şi să intre în acţiune.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau