Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 25 septembrie 1917 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 25 septembrie 1917 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
* Cerem pîne, de dr. Leon O. Cosmovici- Am atras luarea aminte, acelor insărcinaţi cu alimentarea poporului că numai pâne-ştiinţificeşte vorbind- nu nu se dă, ci otravă. Tărîţele nu pot fi îngăduite decât în cătimi foarte mici căci cuprind un ferment, care atacă amidonul şi glutenul partea hrănitoare. Încă pe timpul revoluţiei celei mari- franceze, savanţii de pe vremui au arătat că din grău, numai 80 la sută să fie făină, iar 18 la sută tărâţe, care să nu se amestece, ci să se lase pentru hrana animalelor. * Economia pe care o cred- cei însărcinaţi- că o fac transformând grâul în făină cu tărîţele la un loc absolut falsă. Nu cantitatea face un aliment să fie hrănitor, ci calitatea.
* Pănea zilnică, umple numai stomacul, deci alină foamea prin reflexe, iar nu prin nutrire. Şi nu poate nutri, fiind ca fermentul, cerealina- o repet- distruge substanţele care în adevăr sunt hrănitoare. * Toată lumea e bolnavă, suferindă, şi n-am cuvinte să fac să se înţeleagă că tot răul ne vine de la pânea ce ni se dă. Dacă laboratorul ar fi liber a-şi face experienţele la care a-şi chiema să asiste cei însărcinaţi, să se încredinţeze odată. Cerem pâne şi iar pâne, iar nu otravă.
* Din Rusia- Toate ziarele comentează triumful ideei de a fi un guvern de coaliţie, evitându-se un guvern care să cuprindă toate forţele naţionale şi care să evite pe viitor ori ce neînţelegeri interne de ordin democratic social şi cel politic extern.
* Situaţia din Mesopotamia pentru armatele aliate, e din ce în ce mai bună. Astfel, englezii după succesele din ultimele zile, s-au apropiat de Mosul, iar armata rusă de la nord-est este gata să opereze împreună cu armata engleză, pentru a respinge pe turci mai departe.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau