Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 27 aprilie 1915 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 27 aprilie 1915 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
Datoria noastră. Alipirea Italiei la Tripla Înţelegere a consternat în aşa fel pe germani şi pe austro-ungari, în cât guvernele celor două împărăţii centrale au ajuns de aiurează pe dintregul. Notele oficiale isvorâte din surse guvernamentale, inventează victorii fabuloase şi răspândesc veşti atât de nebune în cât ai crede că resboiul ar fi ajuns pe sfârşite şi că armatele aliaţilor sunt deja nimicite.
Pentru naivi şi lesne crezători, neapărat că balivernele fantasmagorice şi lăudăroase ale agenţiilor berlineze şi vieneze – produc o mare impresie, iar bătrânii fanatici ai junkerismului german de prin statele neutre, profit de aceste baliverne spre a aşterne pledoarii în favoarea causei germane şi chiar în acea a ungurilor. Din păcate şi noi suferim de această epidemie.
Legaţiunea imperială rusă din Bucureşti a fost nevoită zilele aceste să dezmintă în modul cel mai categoric ştirile de la Berlin şi Viena, privitoare la o aşa zisă mare victorie ce ar fi fost repurtată de curând, de către armatele austro-germane, în Galiţia apusană.
Comunicatul oficial al legaţiunei afirmă că în acea parte de loc nici nu au fost lupte de acele, cărora s'ar putea atribui vre-o însemnătate, aşa că trupele austro-germane nu se pot lăuda măcar cu vre-un cât de mic succes parţial, necum cu vre-o victorie hotărâtoare. Evident că gazetele din Capitală scrise româneşte, cunoscute ca organe directe ale reprezentanţilor Germaniei şi Austro-Ungariei din ţară de la noi, cum şi o codiţă a acestora, care apare în Iaşi, să servesc de minune de ştirile inventate la Berlin şi Viena, spre a pleda cauza perdută a celor de la care îşi primesc zilnica existenţă.
Atragem atenţia Direcţiei Tramvaiului asupra unui neajuns, care ar putea fi lesne evitat. E vorba de oprirea tramvaielor la încrucişări care, din cauză că se face aşa, că vagoanele sunt unele lângă altele, împiedică circulaţia trăsurilor tot timpul cât are loc oprirea, timp îndestul ca să enerveze pe cei care se grăbesc.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau