Primul Război Mondial reflectat în presa vremii. Ziarul „Evenimentul” acum 100 de ani – 27 aprilie 1917 GALERIE FOTO
Dimensiune font:
NOTA: Citiţi în cele 10 facsimile din ziarul EVENIMENTUL din 27 aprilie 1917 ştiri din ţară şi din lume. Primul Război Mondial era în plină desfăşurare.
În vălmășagul luptelor de acum, în întunericul ce pare a le acoperi se zărește o lumină. E mai pe sus de îndoială că ori ce ar face de-acum înainte puterile centrale e zădarnic. Ele vor fi învinse și încă într`așa fel în cât pacea lumii să fie asigurată.
Eri la orele 3 p. m. a avut loc înmormântarea D-rului Uscatu, în mijlocul unei asistențe numeroase de ofițeri, ingineri, maiștri și lucrători ai arsenalului, unde regretatul Doctor dăduse îngrijirile sale medicale.
Ceia ce trebuia să se facă mai de mult, s-a făcut acum în orașul nostru: grădinele, frumoasele noastre grădini cu flori, s-au transformat în grădini de zarzavaturi. Îți face o deosebită plăcere, trecând pe străzile Iașului și văzând grădinele transformate, așa ca să corespundă necesităților de astăzi.
Aseară la orele 6, a încetat din viață cunoscutul profesor și director al școalei comerciale gradul întâi, Romulus Ionascu. Se părea până eri dimineață că profesorul Ionașcu va scăpa, starea sănătății sale inspirând oare-cari speranțe familiei.
O telegramă primită la ministerul de externe de la Stockolm anunță următoarele: toate ziarele din Stockolm publică textul marei reforme democratice a revizuirei constituționale proectată în România; presa socialistă a comentat-o chiar.
D. prefect Corbescu prin bune intenții ca să nu se mai spolieze lumea cu un vin prost și scump, a dat o ordoanță acum o lună, unde în concordanță cu ministerul industriei și a comerțului, s-a decis ca prețul maximal al vinului nou să fie de 1 leu și 80 de bani litrul.
Astăzi dimineață la ora 5, a încetat din viață d. Gheorghe Ghețu șeful arhivei, mai bine de 20 de ani, șa Curtea de Apel din Iași secția II, care moare de tifos exantematic.
Liniștea absolută a domnit în zilele de Sâmbătă și Duminică. Acordul este stabilit între guvern și comitetul lucrătorilor și soldaților.
Față cu îndoielile născute asupra interpretăței notei ministerului de externe, notă care însoțea Declarațiunea guvernului provizoriu, asupra scopurilor răsboiului, comunicată guvernelor aliate, - guvernul provizoriu crede necesar să explice.
Misiunea Italiană trimeasă în Rusia s-a întors la Roma.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau