Prins în flagrant când voia să mituiască un poliţist!
Dimensiune font:
Un tânăr a fost trimis în judecată de procuroriii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi * individul este acuzat că ar fi încercat să mituiască un poliţist * omul legii a refuzat şi a anunţat procurorii, care au realizat un flagrant
Un ieşean în vârstă de 25 de ani a fost condamnat de magistraţi, după ce a fost acuzat că ar fi încercat să îi dea şpagă unui om al legii.
Astfel, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au dispus condamnarea lui Mădălin Dumitru Botez la un an, cinci luni şi zece de zile de închisoare, cu suspendare, pentru dare de mită şi conducerea unui vehicul cu permisul suspendat.
„Instanţa obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat (Consiliul Local) din Primăria comunei Cozmeşti, sau la Şcoala Generală din comuna Cozmeşti. Dispune confiscarea specială, în folosul statului, a sumei de 700 de lei, reprezentând suma ridicată de la inculpat pe data de 19 octombrie 2017 oferită / dată ca mită”, au menţionat magistraţii ieşeni.
Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată cu apel.
Probleme din pricina carnetului
În urmă cu câteva luni, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus trimiterea în judecată a lui Mădălin Dumitru Botez.
Anchetatorii au precizat că, în luna octombrie a anului trecut, tânărul, care se afla la volanul unei maşini, a fost tras pe dreapta de către un poliţist. Acesta a sesizat o neregulă şi a decis să îl sancţioneze pe tânăr.
Procurorii susţin că tânărul i-ar fi promis agentului suma de 400 de lei, pentru a scăpa de sancţiune, dar poliţistul ar fi refuzat. Mai mult, omul legii ar fi anunţat Parchetul despre cele întâmplate.
„Pe data de 17 octombrie 2017, inculpatul a revenit cu un plic în care se afla suma de 700 de lei, ce urma a-i fi remisă poliţistului. Inculpatul a fost prins în flagrant”, au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau