Problema apei a fost rezolvată parţial la Târgu Trotuş
Dimensiune font:
După aproape o lună de când stau pe uscat, cei peste 3.000 de locuitori din Târgu Trotuş rămaşi fără apă din ianuarie au motive de bucurie.
În urma întâlnirii dintre Marius Gheorghiță, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Bacău (ADIB), ai Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB), ai autorităților locale și trei directori din cadrul CJ Bacău, s-a decis ca restanţele să fie achitate, sumele fiind eșalonate pe termen lung, iar locuitorii au constituit un fond de solidaritate din care să fie plătite facturile lunare.
Totuşi, apa este distribuită cu restricţii la Târgu Trotuș - două ore dimineața și două ore seara. Decizia vine după ce, în urmă cu mai bine de o săptămână, disperaţi că nu mai au apă, zeci de locuitori din comuna Târgu Trotuş au ieşit în stradă şi i-au cerut socoteală primarului pentru această situaţie.
În ultimii ani, cei 3.000 de locuitori ai satelor Târgu Trotuş şi Viişoara au acumulat datorii de peste 350.000 de lei la CRAB, iar, pe 16 ianuarie, CRAB a închis robinetul şi a spus că nu va realimenta comuna decât după ce se vor plăti datoriile. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau