Producția industrială a crescut cu aproape 5% la Neamţ
Dimensiune font:
Salariații nemțeni au muncit cu spor în perioada de vară, astfel încât în iulie, producţia industrială a înregistrat o creştere de 4,9%, față de luna precedentă
Aproape în toate sectoarele industriale s-au înregistrat creşteri determinate de realizarea unor producţii mai mari în toate sectoarele cu activitate principală de industrie.Doar producţia realizată de industria bunurilor de folosinţă îndelungată a fost mai mică faţă de prima lună de vară. Însă, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, producţia industrială a fost cu 2,1% mai mică, scădere determinată de realizarea unor producţii mai mici în toate sectoarele cu activitate principală de industrie. „Majoritatea marilor grupe industriale a înregistrat scăderi ale producţiei realizate în luna iulie, comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, doar producţia realizată de industria bunurilor de capital şi de industria bunurilor intermediare a fost peste nivelul producţiei realizate anul trecut”, a precizat Vasilica Dincă, din cadrul Direcţiei Regionale de Statistică (DRS) Neamţ. Producţia industrială (serie brută) realizată în primele șapte luni ale acestui an, a fost mai mare cu 7,2% față de cea realizată în aceeaşi perioadă a anului trecut, datorită creşterilor înregistrate de industria prelucrătoare şi de industria extractivă. „Cu excepţia industriei bunurilor intermediare şi a industriei bunurilor de uz curent, care au înregistrat creşteri cu 10,1%, respectiv cu 3,5% peste nivelul producţiei realizate în perioada ianuarie-iulie din anul 2013, restul marilor grupe industriale a realizat producţii mai mici, mai importantă fiind scăderea din cadrul industriei energetice (-3,9%)”, au explicat reprezentanții DRS Neamț. Cifra de afaceri realizată de întreprinderile cu activitate principală de industrie, în luna iulie, a fost cu 5 % mai mică faţă de luna pecedentă, scădere înregistrată de industria prelucrătoare.
Ingrid CIOFOAIA
Cifra de afaceri totală înregistrată în perioada ianuarie-iulie a fost realizată în proporţie de 52 % pe piaţa internă şi 48 % pe piaţa externă
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau