Programul eDemos, paşi mărunţi, dar siguri
Dimensiune font:
Implementarea la Vaslui a Programului eDemos, privind creşterea calităţii în statistică, se face la Vaslui cu paşi mărunţi, dar siguri. Potrivit directorului Direcţiei Judeţene de Statistică Vaslui, Teodor Iancu, mai este mult de muncă pentru ca performanţele să se vadă, dar prin implicarea tutururor factorilor interesaţi, acest lucru este posibil. Proiectul priveşte îmbunătăţirea capacităţii administraţiei publice de măsurare a performanţelor administrative – baze de date, metodologii, instrumente de modernizare şi standardizare a tehnicilor de raportare statistică şi de caracterizare a performanţelor administraţiei publice, având ca obiectiv principal creşterea calităţii în statistică la un nivel comparabil cu celelalte ţări europene şi îmbunătăţirea capacitatii INS de a face faţă cerinţelor actuale şi viitoare ale utilizatorilor de date statistice, prin construirea unui sistem de indicatori ai administraţiei publice şi, implicit, responsabilizarea administratiei publice locale si centrale.
„Acest proiect a fost o sarcină în plus pentru noi toţi, a fost şi va rămâne un test esenţial în vederea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu pentru fiecare dintre noi, cu multe întrebări, cu soluţii uneori imperfecte şi cu lecţii pe care ar trebui să le învăţăm. Autorităţile locale nu au dispus de toate datele şi cu toţi am constatat multe dificultăţi în ducerea la bun sfârşit a acestui exerciţiu. Este însă exerciţiu prin care demonstrăm că serviciile pe care le prestează INS şi direcţiile judeţene de statistică, sunt în folosul întregii comunităţi, precum şi un instrument util decidenţilor de pe toate palierele administraţiei publice din România”, a declarat directorul DJS Vaslui, Teodor Iancu.
Pentru îndeplinirea obiectivului general al proiectului, INS şi-a propus modernizarea sistemului statistic naţional prin implementarea de noi metodologii şi instrumente statistice unitare, prin dezvoltarea şi implementarea unui program de instruire destinat îmbunătăţirii capacităţilor de raportare, monitorizare şi evaluare a performanţelor administraţiei publice central şi locale, precum şi prin dezvoltarea şi implementarea unui sistem informaţional unic la nivel naţional performant pentru colectarea, raportarea şi analiza datelor statistice, care să faciliteze accesul la informaţii de interes public, transparenţă instituţională şi optimizarea performanţelor administraţiei publice locale şi centrale.
Tudor IFRIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau