Protest al transportatorilor
Dimensiune font:
Tansportatorii băcăuani au protestat împotriva mării taxei RCA * aceştia au blocat traficul rulând cu viteză redusă pe drumul care leagă Oneştiul de Bacău
Transportatorii băcăuani au decis să protesteze împotriva scumpirii poliţelor RCA. Zeci de maşini de mare tonaj au îngreunat circulaţia pe DN11, acesta fiind modul şoferilor de a protesta faţă de mărirea poliţei RCA la transportatori. Şoferii au ales să circule cu viteze reduse, unii dintre ei făcând chiar mai multe drumuri pe direcţia Oneşti-Bacău, blocând astfel traficul. Reprezentanţii transportatorilor susţin că majorarea poliţei RCA va băga în faliment cele mai multe firme de transport, dar va duce şi la scumpirea mărfurilor transportate. Patronatele din transporturi solicită Guvernului emiterea de urgenţă a unei hotărâri prin care să îngheţe tarifele RCA la valori fixe, conform calculului făcut de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în luna iunie 2016. Transportatorii spun că legea permite Guvernului să intervină şi cer ca taxele RCA să fie cuprinse între 1.117 lei şi 4.366 lei, pe an, adăugând că situaţia critică din piaţă impune aplicarea prevederilor din Legea Concurenţei, după ce, în ultimul an, tarifele RCA au crescut cu 300%, şi pot ajunge chiar la valori de peste 20.000 de lei pe an/camion. Protestul şoferilor băcăuani vine după ce şi în alte oraşe ale ţării s-au organizat manifestaţii care trag un semnal de alarmă asupra repercusiunilor pe care le-ar putea avea mărirea taxei RCA.
De asemenea transportatorii au de gând să protesteze în mod regulat până când Guvernul va decide să îi ia în seamă şi să le soluţioneze cererile. Şoferii ameninţă chiar că vor bloca unele drumuri naţionale dacă nemulţumirile lor nu vor fi ascultate, se bănuieşte că prin aceste mici proteste în mai toate zonele ţării se pregăteşte de fapt un protest de amploare la începutul lunii septembrie. Eva TRANDAFIR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau