Protest pentru reluarea lucrărilor la pârtie
Dimensiune font:
Aproape 1.000 de oameni au protestat în urmă cu două zile, la Câmpulung Moldovenesc, pentru continuarea lucrărilor la pârtia de schi. Protestul a fost iniţiat de câţiva tineri din zonă şi a luat amploare odată cu ieşirea în stradă a locuitorilor din zonă, a agenţilor economici şi a proprietarilor de pensiuni din zonă. Protestatarii au cerut finalizarea pârtiei Rarău, care ar duce la crearea de noi locuri de muncă şi ar ajuta la dezvoltarea economică a municipiului. Proiectul pentru construirea pârtiei Rarău a fost aprobat în aprilie 2009, fiind finanţat prin programul „Schi în România” din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale. În 2012, fondurile s-au terminat, iar lucrările au fost sistate, după ce primul tronson al proiectului a fost realizat în proporţie de 80% .
Andrei CĂLĂTORU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau