Protest spontan la Protecţia Copilului
Dimensiune font:
Peste 100 de salariaţi ai Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui au oprit lucrul ieri, între orele 9.00 şi 11.00 * ei au ieşit în faţa instituţiei şi şi-au cerut salariile pe care nu le-au mai primit din luna septembrie
Deşi aveau autorizat miting joi, între orele 12.00 şi 17.00, în Piaţa Civică a municipiului Vaslui, peste 100 de salariaţi ai Protecţiei Copilului Vaslui au declanşat ieri un protest spontan. Oamenii au oprit lucru între orele 9.00 şi 11.00 şi au ieşit în curtea instituţiei cu afişe şi vuvuzele, scandând sloganuri prin care îşi cereau salariile.
Gică Creţu, liderul Sindicatului din DGASPC Vaslui, a argumentat manifestaţia spontană prin faptul că salariaţii s-au săturat de atâtea promisiuni. Oamenii au intrat deja în a treia lună de când nu şi-au primit lefurile, iar tensiunea este la cote maxime. „Lumea nu mai are bani. Nu au cu ce îşi plăti ratele la bănci, primesc deja penalităţi pentru întârzieri. Este o situaţie foarte critică. Vom continua protestele până ne vom primi drepturile pentru care am muncit. Când vom avea negru pe alb că ne vom primi banii abia atunci vom opri acţiunile de protest. Am făcut demersuri la toate forurile, oamenii nu mai au răbdare, nu mai au certitudinea că îşi vor primi banii. Avem promisiuni că miercuri (22 noiembrie 2017 n.r.) ne vom primi salariile”, a spus Gică Creţu.
Timp de peste o oră, salariaţii au scandat tot felul de lozinci: „Vrem banii!”, „Vrem salarii!”, „Nu ne umiliţi, vrem să fim plătiţi!”, „Poate n-aţi aflat, de două luni facem voluntariat!” şi „Ne ajutaţi să nu fim asistaţi!”.
În jurul orei10.00, salariaţii au ieşit din curtea DGASPC şi au mers la pas pe trecerea de pietoni din faţa instituţiei, blocând traficul pentru 10 minute. S-a format un cordon mare de autoturisme, iar la faţa locului au venit mai multe echipaje ale Poliţiei.
„Nouă ni s-a spus să ne descurcăm. Nici un CAR nu mai putem să facem. Avem rate, băncile ne-au avertizat. Nu mai avem nicio posibilitate să supravieţuim. Nu mai avem răbdare. Să fim văzuţi de cei care trebuie să aibe grijă de această instituţie. Vom face o grevă de avertisment în Centrul Vasluiului. De asta venim la lucru, să-i ajutăm pe cei în nevoi, acum noi suntem în nevoi, ce ne ajută?!”, a spus Cristina Ifrim, unul dintre sindicalişti.
Prefectul Popica, apostrofat de salariaţi
După ce drumul a fost blocat, printre protestatari a ajuns prefectul Eduard Popica. El le-a spus că regretă situaţia în care s-a ajuns şi că se implică în rezolvarea problemei salariaţilor. „De săptămâna trecută este un proiect de hotărâre de Guvern privind salarizarea. Am fost şi la Consiliul Judeţean şi discutăm cu cei de la Ministerul de Finanţe”, a spus Popica. Declaraţiile sale nu i-au convins pe oameni. „Până când să acceptăm aceste minciuni? Am citit toate materialele de la şedinţele de Guvern. Ne duceţi cu minciunile”, a fost replica unei salariate.
Popica le-a promis că mâine va fi la Bucureşti pentru a discuta problema salariilor. „Trebuie să înţelegeţi că eu îmi dau tot interesul pentru salariile voastre!”, a explicat Popica, fără a fi foarte convingător. Oamenii însă l-au luat la întrebări: „el şi-a luat salariul, a cumpărat copiilor cele necesare, şi-a plătit facturile?“.
Gheorghe Croitoru, preşedintele CNSRL Frăţia, a prezentat totul ca pe o „mare porcărie”: „A fost primul ministru la una din şedinţele sindicatului nostru şi l-am întrebat de situaţia de la DGASPC. Am primit asigurări că la rectificare se vor plăti salariile şi se vor lua măsuri ca în anii următori să nu se mai întâmple acest lucru. Şedinţa a trecut, rectificarea s-a făcut, dar nu au fost transferaţii banii pentru salarii”.
Ovidiu IANCU
DGASPC Vaslui are în judeţ 1.500 de salariaţi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau