Provocările unei afaceri cu parfum de lavandă EXCLUSIV
Dimensiune font:
În doar trei ani, un tânăr antreprenor a reuşit să obţină profit de pe urma florilor movalii * Vlad Alexandru Boboc a cultivat cu lavandă două hectare de teren, iar afacerea este promiţătoare * el vinde nu doar florile parfumate, ci şi ulei esenţial pe care îl prepară singur * mai mult, a inventat şi o maşină cu care scutură florile de pe tijele de lavandă
Cu 18.000 de euro şi multă dorinţă de a-şi spori veniturile, un huşean a pus pe picioare o afacere cu lavandă. Povestea a început în 2014, pe când Vlad Alexandru Boboc avea 25 de ani. Abia terminase masterul la FEEA Iaşi şi dorea să devină antreprenor. S-a orientat către agricultură, unde avea experienţă dobândită din familie, părinţii săi ocupându-se de acest domeniu. Lavanda nu a fost prima opţiune, însă a fost cea mai fezabilă. „Iniţial m-am gândit să cultiv goji. Părea interesant, fructele fiind destul de căutate, însă m-am gândit că sunt perisabile şi ca să elimin multe riscuri fie trebuia să le usuc, fie să le îngheţ, ceea ce ar fi ridicat costul investiţiei cu dotările de care aş fi avut nevoie”, a spus Vlad Alexandru Boboc. A doua opţiune au fost migdalele, însă perioada de înflorire timpurie, în februarie mai exact, implica alte riscuri. „E de ajuns câteva zile mai reci şi gata, s-a dus totul”, a completat huşeanul. Aşa a intrat în poveste lavanda, ai cărei butaşi au ocupat două hectare de teren. Investiţia iniţială a fost de 18.000 de euro, iar acum Vlad spune că şi-a amortizat-o şi că are şi un mic profit.
China, principalul concurent
Antreprenorul nu s-a limitat doar la a cultiva planta movalie şi parfumată, ci a încercat să o valorifice şi prin subproduse. Şi-a achiziţionat o linie de extracţie cu vapori de apă şi prepară ulei esenţial. La finalul procedeului nu rezultă doar picăturile aromate, ci şi hidrolatul, un produs care ar putea fi folosit foarte bine în cosmetică, dar pentru care nu este piaţă. Sau, mai exact, nu este foarte cunoscut printre consumatori. „Puţini ştiu cât de bun demachiant ar fi sau ce odorizant ar putea avea pentru maşină, încăperi sau orice alt spaţiu. Nici firmele nu prea cumpără, nici ulei, nici hidrolat. Preferă să importe din China ulei de sinteză, despre care spun că ar fi bio, dar nu este deloc aşa”, a atras atenţia huşeanul. Un litru de hidrolat bio costă 10 lei, dar nici aşa nu prea este piaţă. Vlad Alexandru Boboc a reuşit să mai furnizeze cantităţi mici de subproduse unor firme, însă concurenţa cu importurile ieftine şi de calitate nu foarte bună este foarte mare. „Dacă am putea intra în lanţurile mari de magazine, alta ar fi situaţia. Pentru asta ar fi nevoie de o asociaţie, însă oamenii nu prea vor”, a mai spus tânărul.
Forţa de muncă, o altă provocare
Câştigul cel mai bun îl are de pe urma florilor de lavandă, producţia de pe un hectar ridicându-se la 5 tone pe an. Ca să-şi eficientizeze afacerea a construit chiar şi o maşină cu ajutorul căreia scutură florile de pe tije după ce au fost culese de pe câmp. „Iniţial am lucrat cu muncitori, însă era greu, erau neîndemânatici, nu făceai mare lucru cu ei. Şi oricum se găseşte mână de lucru foarte greu, chiar dacă ar putea câştiga 70-80 de lei pe zi. Preferă să stea acasă şi să trăiască din ajutorul social”, a mai spus Vlad. El a trecut pe lista piedicilor şi birocraţia foarte mare pentru avizarea produselor, perioada pentru primele autorizaţii putând ajunge şi la doi ani. Nici statul nu prea se înghesuie să ofere sprijin, subvenţia anuală pentru lavandă fiind de 100 euro-hectar. Însă, dincolo de toate, rămâne plăcerea de a fi propriul stăpân, de a face tot ceea ce-i place şi de a-i bucura şi pe alţii cu florile şi uleiul esenţial de lavandă.
Maura ANGHEL
50 de lei
Atât costă un kilogram de flori de lavandă. Peste 10 kg, indiferent de cantitate, preţul este 40 de lei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau