Raţionalizarea apei şi reducerea orelor de muncă la Iaşi
Dimensiune font:
Angajaţii Primăriei care lucrează în aer liber vor avea program între orele 7.00-12.00 * şefii Primăriei anunţă o raţionalizare a apei în municipiul Iaşi, în următoarea perioadă de caniculă
În urma unei întâlniri operaţionale cu directorii din Primăria Iaşi, viceprimarul Gabriel Surdu a anunţat luarea unor măsuri speciale pentru prevenirea incidentelor care pot apărea perioada de caniculă. Astfel, toţi angajaţii care lucrează în Primăria Iaşi vor avea un timp redus de muncă în perioada caniculară. „Am stabilit ca recuperarea orelor să se facă în zilele de sâmbătă iar muncitorii să fie aprovizionaţi cu apă. La centrele de cartier există şi o colaborare cu SMURD-ul, în cazul unor probleme deosebite, iar personalul a fost instruit să acorde primul ajutor acelor cetăţeni care acuză probleme din cauza caniculei. De asemenea, există aer condiţionat şi apă pentru toţi cei care solicită un ajutor”, a declarat viceprimarul Gabriel Surdu. De asemenea, persoanele vârstnice asistate la domiciliu, în jur de 1800 de persoane netransportabile, au primit apă şi asistenţă medicală. În ce priveşte reducerea timpului de muncă pentru angajaţii societăţilor din subordinea Primăriei Iaşi – Citadin, Servicii Poblice, DAPPP prin Serviciul Parcări sau Salubris, acesta va fi cuprins între orele 7.00-12.00. Potrivit meteorologilor, ar mai exista riscul a încă 2 săptămâni de caniculă, fapt ce i-a făcut pe şefii din Palatul Roznovanu să se gândească deja la raţionalizarea apei. „Din cauza acestor fenomene nedorite, în judeţ se va diminua producţia agricolă iar în municipiul se va raţionaliza apa. Cred că raţionalizarea apei ar trebui să fie un lucru de conştiinţă a cetăţenilor, să nu consumăm apă dacă nu avem nevoie sau să nu udăm în orele de vârf, când oamenii au nevoie de mâncare sau să udăm seara, foarte târziu, dacă avem de folosit apa şi în alte scopuri decât cele menajere şi de curăţenie”, a spus Gabriel Surdu. Reprezentanţii ApaVital nu au transmis către populaţie posibilitatera instituirii unei astfel de măsuri, dar şefii Primăriie susţin că au cunoştinţă că va urma o astfel de măsură care va contracara o criză a apei. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau