Război făţiş între primar şi Protecţia Mediului
Dimensiune font:
Edilul-şef a luat în râs o adresă prin care Agenţia pentru Protecţia Mediului a avertizat Primăria Iaşi despre depăşirea concentraţiei admise de pulberi în suspensie în zilele de 1-3 ianuarie 2017. În documentul oficial, cei de la Agenţia pentru Protecţia Mediului susţin că depăşirile valorilor acceptate au fost duble
Dacă în 2016 poluarea cu praf a oraşului a constituit subiectul unor şicanări cu iz electoral, de această dată, subiectul a creat zâzanie între Primăria Iaşi şi Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM). Referindu-se la o adresă primită de la APM, prin care i se comunică faptul că, la începutul anului, au fost înregistrate valori ale pulberilor în suspensie (PM10) peste cele admise, primarul a folosit un ton şi un limbaj zeflemitor. „Am primit o înştiinţare foarte faină de la APM Iaşi, care ne reaminteşte că, de Revelion, în loc să ne vedem de treabă şi să stăm acasă, am avut cea mai mare depăşire de pulberi în atmosferă. De Revelion am spart munţii, nu ştiu ce-om fi făcut, dar am avut cea mai mare creştere. Probabil că cineva s-a jucat la staţia asta de la Podul de Piatră şi, neavând ce să facă, a început să dea cu praf peste noi. Este foarte important praful de puşcă de la artificii, că ăla a fost singura depăşire posibilă”, a spus Mihai Chirica. Edilul s-a arătat iritat şi de faptul că instituţia cu atribuţii pe probleme de mediu transmite aceste date mai departe.
„Cred că a rămas relaxată Comisia Europeană la ceea ce a putut citi transmis de la APM Iaşi. Ori e război la noi, dacă vorbim de praf de puşcă în permanenţă, ori cineva citeşte cifrele alea invers, ori se transmit lucruri mai puţin adevărate, dar m-a făcut să râd că pe data de 1,2 şi 3 ianuarie noi am avut cele mai mari depăşiri la pulberi în atmosferă. Acest lucru arată foarte clar cam cât de temeinice au fost unele controale sau cât de multă inteligenţă se pune când se transmit aceste date în spaţiul public”, a mai spus Chirica.
Declaraţiile trec, praful rămâne!
Şefii APM Iaşi nu au dorit să comenteze afirmaţiile primarului, mulţumindu-se să afirme că au obligaţia de a notifica Primăria atunci când măsurătorile indică depăşiri ale valorilor acceptate. „Am trimis Primăriei o adresă prin care i-am informat de acele depăşiri. Nu-mi amintesc exact, însă cred că era vorba de o valoare dublă, de aproape 100 ug/m3 (n.r. - valoarea limită zilnică pentru protecţia sănătăţii umane este de 50 ug/m3)”, a spus Victor Bogdan Davideanu, directorul executiv al APM Iaşi.
Indiferent de ce ar spune o tabăra sau alta, realitatea este că, până acum, municipalitatea a făcut prea puţin pentru a reduce poluarea din oraş. Astfel, planurile anuale vizând îmbunătăţirea calităţii aerului par trase la xerox.
Eliminarea traficului greu din oraş este o altă măsură vehiculată ani la rând, fără niciun rezultat concret. Mai mult, „Ziua fără Maşini” a încetat demult să mai fie marcată, într-un oraş în care nu au apărut noi spaţii verzi, ci doar au fost reconfigurate cele existente. În fine, în fiecare iarnă sunt aruncate pe străzi tone de nisip şi de sare, uitându-se faptul că acestea contribuie la depăşirea valorilor la care s-a făcut referire. Evident, au existat şi paşi notabili, aici putând fi amintite achiziţia de autobuze noi şi a unui aspirator urban. Dan CONSTANTINESCU
* * *
„Depăşirile la pulberile în suspensie vor dispărea când Salubris îşi va cumpăra maşini de măturat cu aspiratoare, moderne” - Victor Bogdan Davideanu, directorul executiv APM Iaşi, februarie 2014
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau