Război politic la Botoşani
Dimensiune font:
Scandalul dintre Cătălin Flutur, fostul primar al municipiului Botoşani, şi actualul şef al administraţiei locale, a ajuns la cote maxime * ei au intrat în linie dreaptă pentru pregătirea campaniei la alegerile locale de anul viitor şi se atacă reciproc
Ovidiu Portariuc l-a acuzat pe Cătălin Flutur că a lăsat Primăria fără bani de investiţii din cauza corecţiilor financiare primite la proiectele cu fonduri europene derulate până în 2012, iar Flutur l-a acuzat pe actualul primar că nu a făcut nimic timp de trei ani. În plus, l-a acuzat pe Portariuc de faptul că a lipsit de la muncă şi s-a folosit de tema posibilelor corecţii financiare pentru a nu se prezenta la job-ul pe care l-a primit de la botoşăneni.
La trei ani de la pierderea alegerilor în faţa lui Portariuc, Flutur a prezentat o statistică interesantă şi care arată că l-a urmărit în fiecare zi la ce oră a venit la birou actualul primar şi la cât a plecat, în ce zile a venit şi când nu. „Domnul primar are o medie de 2,5 zile pe săptămână prezenţă la serviciu. În rest a fost plecat să rezolve această problemă sau a venit la 10.00 şi a plecat la 13.00. Bucuria cea mai mare este că dacă tot nu putem să facem, hai să ne războim cu unul care poate să-i devină un concurent”, a declarat Flutur.
El se pregăteşte să le reamintească botoşănenilor lista cu proiectele pe care le-a făcut în mandatul său, după ce a anunţat că va candida la un nou mandat de edil-şef în 2016 din partea PNL. Flutur susţine că în opt ani de mandat a adus „un cearşaf” de proiecte în valoare de peste 120 milioane euro. „Măcar o coloană din cele expuse pe cearşaful acesta cu proiecte să fi făcut şi actualul primar ar fi fost bine”, a spus fostul primar.
Discuţiile sunt vechi, dar situaţia a escaladat după ce Primăria a fost anunţată că va trebui să achite o corecţie de 17 milioane de lei la proiectele derulate cu bani europeni. Este vorba despre investiţiile angajate în perioada în care Cătălin Flutur a fost primar.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau