Războiul gunoiului de la marginea Iaşului
Dimensiune font:
Mai mulţi locatari din comuna Tomeşti s-au plâns primăriei că nu mai suportă mirosurile emanate de gunoi şi industria dezvoltată în jurul comunei * mai nou, pe lângă disconfortul creat de groapa de gunoi şi incineratorul de deşeuri medicale, duhoarea provine acum şi de la fermele de pui * primarul Ştefan Timofte spune că, de fapt, comuna a fost dezvoltată în jurul unei gropi de deşeuri şi că nu are cum să miroase altfel
Deşeurile şi duhoarea emanată de gunoiul provenit din industrie a pus pe jar comunitatea locală din comuna Tomeşti. Mai mulţi cetăţeni au reclamat zilele acestea mirosurile tot mai intense provocate de fostele gropi de gunoi, ferme de pui, şi industria care s-a dezvoltat în jurul comunei. De altfel, comuna Tomeşti se confruntă cu nenumărate probleme în această direcţie, una dintre ele fiind situaţia incineratorului de deşeuri medicale aparţinând Demeco Bacău, din satul Vlădiceni. Recent însă, fermele de pui au început să provoace disconfort pentru oamenii din comună. „Când se construiește o unitate de producție industrială, în jurul unei zone metropolitane, se iau în calcul direcția predominantă a vântului și viteza acestuia, cât şi influenţa emisiilor unității de producție asupra nivelului de poluare. Zona metropolitană cât și cea industrială din Tomești a fost construită după ureche de către înaintașii noștri. În consecința cine locuiește în Tomești și dorește aer curat sa se mobilizeze și să strângă semnaturi, nu pentru a închide unitatea de producție ci pentru a convinge unitatea spre a investi într-o stație de purificare a aerului”, a precizat Andrei G. din Tomeşti. Mai mult, oamenii spun că mirosurile emanate de fermele de pui se simt şi în comunele vecine. „Deci acest miros chimic pe care îl simt şi în Holboca, este posibil să fie de la ferma de pui? Acum miroase şi în ultima perioadă, aproape persistă în continuu”, reclamă Cristi H., locuitor al comunei Holboca.
„În jurul gunoiului nu poate sa miroase decat a gunoi”
Primarul comunei Tomeşti, Ştefan Timofte spune că localitatea s-a dezvoltat în jurul unei gropi de gunoi şi, drept urmare, este normal să miroase astfel. Acesta susţine că a încercat, prin intermediul Planului Urbanistic General să acopere o parte din aceste probleme, însă situaţia este nici pe de parte rezolvată. „Pentru cine nu ştie, comuna Tomeşti sa dezvoltat în jurul gropii de gunoi, în jurul Comtop, CIP si altele. Închiderea firmelor de pe platforma acestora nu prea se poate.Am făcut tot ce sa putut pentru a îmbunătăţi condiţiile de mediu. Poate că atunci când bate vântul înspre comună să apară şi miros, despre care Agenţia de Mediu spune că este în limite normale.După PUG-ul vechi, pe o rază de 1000 metri de la platforma industrială de care vorbeam costrucţiile erau interzise. În 2007, am început să întocmesc noul PUG al comunei şi în acelaşi timp croind foarte clar zonele de intravilan şi extravilan, zonele industriale şi zonele rezidenţiale”, a declarat edilul comunei Tomeşti. Ştefan Timofte mai spune că a primit acordul Agenţei de Mediu pentru modificarea limitei de proteţie sanitară faţă de platformă, iar ala a fost posibilă construirea de case în zona Dealul Doamnei şi zone apropiate platformei. „Aşa cum m-am opus construirii gropii de gunoi la Tomeşti, tot aşa fac demersuri pentru tot ce poluează în zona. Din păcate nu pot schimba eu legislaţia şi în multe cazuri, mentalităţi. Am convenit cu toţi investitorii de pe platformă să reducă poluarea. Din păcate, sau din fericire, România mai trebuie să şi producă”, a mai completat primarul comunei Tomeşti.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau