Rectificarea a adus bani pentru profesori şi lucrări la două şcoli
Dimensiune font:
Fondurile au fost aprobate cu unanimitate de voturi
Consiliul Local Suceava a aprobat ieri, în şedinţă extraordinară, alocarea sumei de 3,6 milioane de lei, din cotele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în vederea asigurării drepturilor salariale pentru personalul din învăţământul sucevean. „Există fonduri insuficiente, iar rectificarea trebuia făcută până pe 10 septembrie, astfel încât profesorii să poată să-şi încaseze salariile”, a declarat primarul Ion Lungu. Totodată, aleşii municipali au aprobat disponibilizarea a 5,6 milioane de lei, susţinere financiară aferentă anului 2014, în vederea continuării cu fonduri europene nermabursabile a lucrărilor de amenajare a Complexului sportiv al Liceului cu Program Sportiv, necesarul total fiind de peste 11,2 milioane de lei. Pe de altă parte, în vederea ducerii la sfârşit a execuţiei de la sala de sport a Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare”, consilierii au aprobat alocarea, tot pentru perioada rămasă din acest an, a sumei de 3,12 milioane de lei, în condiţiile în care valoarea lucrărilor rămase neexecutate este de 6,1 milioane de lei. Anterior, şeful executivului a făcut apel la consilierii locali, în special la cei ai noii Alianţe PD-PNL, care au 16 din 23 de voturi, să dea dovadă de maturitate politică şi să aprobe proiectele de hotărâre în cauză. „Aceasta având în vedere că pe 15 septembrie începe noul şcolar, dar mai ales, în condiţiile în care au fost aprobate la finanţare proiectele privind continuarea lucrărilor de la cele două importante obiective şcolare. Trebuie să ne dezbrăcăm de haina politică, pentru că, în măsura în care nu operăm aceste două ultime rectificări bugetare, şi nu vom prinde obiectivele în lista de investiţii a Primăriei, nu vom putea semna acordurile de finanţare, deoarece hotărârile de Consiliu Local sunt documente de bază”, a subliniat primarul. Lungu a exemplificat cu ceea ce s-a întâmplat în Consiliul Local Fălticeni, unde majoritatea ACL a blocat prinderea în bugetul municipal a fondurilor din care cadrele didactice trebuiau să-şi ia salariile în luna septembrie. „Sper ca acest lucru să nu se întâmple şi în Suceava”, a conchis edilul. Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 18 voturi din 18 prezenţi în sală, inclusiv cu cele ale aleşilor ACL.
Lidia DIACONU
„Am depăşit un moment important şi sper ca, în perioada cea mai scurtă de timp să semnăm acordul de finanţare, să continuam lucrările şi să inaugurăm aceste două obiective pentru municipiu” - primarul Ion Lungu,
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau