Regionalizarea agită spiritele în Moldova

default

Dimensiune font:

| 07-02-2013 08:50

* un proiect liberal mută capitala regiunii la Piatra Neamţ * paradoxal, iniţiativa este contestată de însuşi primarul Gheorghe Ştefan (PDL) care spune că este „o eroare” * Nichita şi Adomniţei afirmă că primul pas în reorganizarea teritorială constă în definirea regiunii şi nu stabilirea de capitale


Cel puţin patru oraşe din Moldova îşi dispută statutul de capitală regională. Liderul liberal Sorin Frunzăverde a prezentat ieri un proiect legislativ de reorganizare administrativ-teritorială a ţării în care capitala Regiunii de Nord-Est este Piatra Neamţ. Municipiul de reşedinţă al Neamţului se alătură astfel altor trei oraşe (Iaşi, Bacău şi Suceava) ai căror lideri politici fac presiuni pentru obţinerea acestui statut de municipiile pe care le conduc. Deocamdată, proiectul lui Frunzăverde va intra în dezbaterea din interiorul USL în aşteptarea celui care fi prezentat de ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, termenul fiind sfârşitul lunii februarie.

Nichita: „O capitală nu se cerşeşte”

Primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, a exclus ipoteza desemnării unei alte capitale regionale decât Iaşul. „Domnul Frunzăverde nu face decât să fotografieze harta cu sediile agenţiilor de dezvoltare. Ce reţin din mesajul lui este că regiunea trebuie făcută pe scheletele acestor agenţii, dar o capitală regională trebuie să aibă infrastructura aferentă. Acum, important este să definim rolul regiunii şi să nu ducem în derizoriu discuţia pentru că vom omorî proiectul. O capitală nu se cerşeşte, toată lumea ştie istoria Iaşului, importanţa acestui oraş în Moldova şi proiectele mari care urmează să fie derulate”, ne-a declarat primarul Nichita. Acesta a subliniat că cel mai îndreptăţit de a propune un proiect al regionalizării este vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale. „Una e să gândeşti politic şi una e să gândeşti administrativ. Proiectul domnului Dragnea va veni pe fondul unei dezbateri largi în care vor fi implicaţi toţi actorii din societate”, a completat primarul.

Adomniţei: „Punem căruţa înaintea boilor”

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Cristian Adomniţei, a refuzat să comenteze pe marginea speculaţiilor că reşedinţa regiunii ar putea fi în alt oraş decât Iaşul. Şeful CJ a subliniat că regiunile nu trebuie să devină „jucăriile unor voievozi”, subliniind că, deocamdată, dezbaterea pe marginea reorganizării administrative nu decurge într-o direcţie bună. „Eu cred că trebuie să desfăşurăm această discuţie în ritmul ei firesc, mai întâi să definim regiunea şi rolul acesteia în îmbunătăţirea vieţii cetăţeanului, iar ultimul lucru să fie împărţirea teritorială şi cine sunt voievozii. Sunt discuţii la limita politicianismului. Trebuie să definim fondul, nu o formă fără fond. Acum, se pune căruţa înaintea boilor”, a spus şeful judeţului Iaşi.

Pinalty”: „Capitala la Piatra Neamţ este o eroare”

Democrat-liberalul Gheorghe Ştefan, primarul din Piatra Neamţ, ne-a declarat ieri că stabilirea capitalei în oraşul de sub Pietricica este „o eroare”, precizând că, cel mai probabil, s-a ţinut cont de faptul că sediul Agenţiei Regionale de Dezvoltare Nord-Est (ARDNE) este în municipiul de reşedinţă al judeţului Neamţ.„Cred că este o eroare, normal ar fi ca Iaşul să fie capitală regională. Iaşul este cel mai dezvoltat centru urban al regiunii şi, să o recunoaştem, este capitala Moldovei. Eu m-aş bucura să fie capitala la Piatra Neamţ, dar mă îndoiesc”, a declarat primarul din Piatra Neamţ.

Preşedintele PNL Neamţ, deputatul Dorinel Ursărescu s-a declarat încântat de ipoteza ca Piatra Neamţ să devina capitala regiunii, dar a menţionat că sunt doar speculaţii. „Sunt discuţii, se fac propuneri, dezbaterile continuă. Toate se vor finaliza odată cu dezbaterile pentru revizuirea Constituţiei, până în septembrie. Desigur, ar fi excepţional pentru noi, ca Piatra Neamţ să fie capitala regiunii Nord Est”, a spus Dorinel Ursărescu. Şi liderul social democraţilor nemţeni, deputatul Ionel Arsene, este de părere că „ar fi foarte bine pentru municipiul Piatra Neamţ”.

Liderul PDL de la Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a refuzat să comenteze proiectul lui Frunzăverde, în condiţiile în care democrat-liberalul susţine ideea împărţirii Moldovei în două regiuni, astfel încât şi Suceava să fie capitală. Liberalul Romeo Stavarache, primarul Bacăului şi un potenţial candidat la şefia regiunii, nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri. (A. Andrei, I.Ciofoaia)

 

Deja vu: Iaşul a pierdut cursa cu Piatra Neamţ şi în 1999

Propunerea privind capitala regională la Piatra Neamţ reînvie un episod negru din istoria Iaşului, desfăşurat în anii 1998-1999. Atunci, Iaşul a ratat şansa de a găzdui sediul Agenţiei de Dezvoltare Nord-Est (ADRNE), care a ajuns la Piatra Neamţ. Iniţial, oraşul nemţean nu era nici măcar în cărţi pentru a deveni sediul administrativ al Moldovei, dar orgoliile politice l-au propulsat, în detrimentul Iaşului sau Bacăului, principalii contracandidaţi.


 

Liderii politici ai vremii au considerat că eşecul s-a datorat atitudinii şefului Consiliului Judeţean, Liviu Antonesei, care declara că nu va fi de acord cu nicio regiune care să nu aibă capitala la Iaşi. Antonesei spunea că, în cazul în care va fi desemnat un alt oraş pentru a găzdui sediul ADRNE, judeţul Iaşi va forma propria regiune, cu raionul Ungheni din Republica Moldova. Această atitudine a făcut ca în urma votului secret exprimat de cei 6 preşedinţi de consilii judeţene din Regiunea de Nord-Est, Iaşul să obţină un singur vot, iar judeţul Neamţ -5 (Bacău şi Vaslui, câte 4 voturi fiecare).

Sediul ARDNE a fost făcut la Piatra Neamţ întrucât conducerea CJ de la vremea respectivă a dat dovadă de o lipsă de abilitate în comunicarea cu centrul. A fost o lipsă de comunicare şi de respect”, a declarat ieri primarul Gheorghe Nichita.(Adina Zancu)

 

Cine va conduce viitoarea regiune NE?

Numele vehiculate, deocamdată, în mediul politic pentru poziţia de „voievod” al Regiunii de Nord Est sunt Gheorghe Nichita, primarul Iaşului, Romeo Stavarache, primarul Bacăului, Cristian Adomniţei, preşedintele CJ Iaşi, Gheorghe Flutur, senator Suceava, sau Culiţă Tărâţă, preşedinte CJ Neamţ.

Viitorul Consiliu Regional din zona de Nord Est va avea 24 de consilieri, dintre care o parte vor fi aleşi, iar o parte vor fi desemnaţi „de drept”, fără a fi aleşi de către electori. Potrivit proiectului propus de liberalul Sorin Frunzăverde, printre viitorii consilieri regionali cu mandat „de drept” vor fi preşedinţii de consilii judeţene, Dragoş Benea (BC), Florin Ţurcanu (BT), Cristian Adomniţei (IS), Culiţă Tărâţă (NT), Cătălin Nechifor (SV), Dumitru Buzatu(VS) plus primarii municipiilor şi oraşelor care sunt membri în Consiliul pentru Dezvoltare Regională NE, printre care: Romeo Stavarache, Ovidiu Portariuc, Gheorghe Nichita, Gheorghe Ştefan, Cătălin Coman, Vasile Pavăl. (A. Zancu)

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Comentarii

un moldovean

Mar 31, 2013

in caz de discriminare a iasului, poate anulam mica unire si faurim un stat nou, moldova de vest; stat romanesc cu capitala la iasi. ce vor face tampitii usl-isti? vor trage in moldovenii care vor dori sa-si faureasca o tara independenta?

moldovean

Feb 07, 2013

asa va trebuie moldovenilor daca votati vesnic cu comunistii ! asta meritati.....tov nechita v-a tradat....a cata oara ?? a-ti vazut cum arata piatra neamt fata de iasi ?????? bravo lui pinalti...e un om gospodar !

elena

Feb 07, 2013

iasul este un mare centru universitar, a fost.este si trebuie sa ramana capitala moldovei.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei