Regulamentul şantieriştilor, premiat la nivel naţional
Dimensiune font:
Distincţia a fost acordată în cadrul Premiilor Romania Green Building Council. Zonele cu depăşiri ale emisiilor particulelor de praf se vor marca cu panouri vizibile marcate „Zonă periculoasă”, unde se va menţiona tipul de poluant şi impactul asupra sănătăţii populaţiei
Un proiect al Primăriei Municipiului Iaşi, materializat într-o Hotărâre a Consiliului Local, a fost considerat cel mai bun proiect legislativ din 2017. Titlul a fost acordat în cadrul Premiilor Romania Green Building Council.
„Anul acesta, în Consiliul Local am aprobat o hotărâre privind introducerea unui regulament de gestionare a factorilor poluatori care apar în momentul realizării de construcţii. Această iniţiativă legislativă a fost premiată şi a obţinut titlul de cel mai bun proiect legislativ în 2017, acordat de către Asociaţia Romanian Green Building”, a anunţat primarul Mihai Chirica
Trei tipuri de poluare!
Conform regulamentului amintit, şantierele au fost împărţite în trei categorii în funcţie de posibilul impact asupra mediului: cu risc scăzut (construire / demolare casă familială cu maximum două apartamente), cu risc mediu (proiecte de dezvoltare implementate pe o suprafaţă de teren de până la 2.000 metri pătraţi, zone rezidenţiale cu locuinţe colective şi / sau funcţiuni complementare zonei de locuit) şi risc ridicat (proiecte de dezvoltare implementate pe o suprafaţă de teren de peste 2.000 metri pătraţi, construirea de ansambluri rezidenţiale sau industriale). În acest sens, au fost prevăzute măsuri, recomandări şi obligaţii. Astfel, pentru fiecare tip în parte sunt stabilite mai multe măsuri printre care ridicarea de bariere în jurul activităţii cu praf, utilizarea soluţiilor speciale care măresc eficienţa apei în fixarea prafului, interzicerea focului în aer liber, elaborarea unui plan pentru şantier, curăţarea şi spălarea roţilor vehiculelor la plecarea din şantier sau acoperirea cu prelate a vehiculelor descoperite. În cazul şantierelor cu risc ridicat de poluare regulamentul prevede existenţa unor aparate de măsurare a poluării cu praf, atât în interiorul, cât şi în exteriorul şantierului. Instrumentele menţionate vor furniza date care vor putea fi descărcate în timp real de municipalitate. Zonele cu depăşiri ale emisiilor particulelor de praf se vor marca cu panouri vizibile marcate „Zonă periculoasă”, unde se va menţiona tipul de poluant şi impactul asupra sănătăţii populaţiei. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau