Restricții de circulație pe str. Sf. Andrei și pe Pod Cantemir
Dimensiune font:
Începând de ieri și până pe data de 21 iunie, ca urmare a lucrărilor de reabilitare și modernizare a străzii Sf. Andrei, circulația autoturismelor între str. Ghibănescu și str. Palat va fi restricționată pe un singur fir, funcție de necesități. În perioada mai sus menționată, se vor efectua lucrări de frezare a îmbrăcăminții asfaltice pe tronsonul amintit. Ca rută alternativă, se propune conducătorilor auto str. Ghibănescu – Splai Bahlui mal stâng – șos. Națională – Podu Roș.
Lucrările de pe str. Sf. Andrei fac parte dintr-un program care include reabilitarea a 11 străzi din mai multe zone din oraş: str. Atelierului, str. Cazărmilor, str. Iancu Bacalu, str. Sf. Petru Movilă, str. Sf. Andrei, str. Tănăsescu, str. Dealu Bucium, Fundac Bucium, Fundac Păun, Fundac Socola și str. Plopii fără Soț. Valoarea totală a contractului este de aproximativ 12,7 milioane lei, iar executantul este asocierea S.C. Conest S.A. – S.C. Viarom Construct S.R.L.
În aceeași ordine de idei, tot începând cu ieri au fost demarate lucrările de reparații a hidroizolației la Podul Cantemir, circulația autoturismelor urmând a fi restricționată tot pe un singur fir, funcție de necesități. Lucrările sunt efectuate de asocierea Viarom Construct S.R.L. - Into S.R.L, valoarea acestora fiind de aproximati 2,3 milioane lei, sumă care include și modernizarea străzii Gheorghe Asachi. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau