Ritualuri de vindecare la izvoarele miraculoase
Dimensiune font:
Creştinii ortodocşi prăznuiesc astăzi Izvorul Tămăduirii, o sărbătoarea foarte importantă închinată Maicii Domnului * la Poiana Ursului există un izvor despre care se crede că ar avea puteri vindecătoare
De Izvorul Tămăduirii, se sfinţesc apele. Oamenii vin în această zi la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Agheasma Mică, pe care o vor păstra cu grijă şi o vor folosi numai dacă vor fi suferinzi.
Agheasma Mică, apă de leac
În Bucovina există un izvor mai puţin cunoscut, despre care se crede că face minuni. În fiecare vineri din Săptămâna Luminată, locuitorii oraşului Liteni, dar şi cei din satele limitrofe, se adună la izvorul din Poiana Ursului, pentru a-şi umple sticlele cu apă sfinţită de preoţi, apoi petrec şi se ospătează la o adevărată sărbătoare câmpenească. Bătrânii satului spun că în secolul al XIX-lea, un soldat, care s-a întors de pe front orb, în urma unei explozii, şi-a recăpătat vederea după ce s-a spălat la izvorul din Poiana Ursului. Aici a auzit vocile unor străini şi le-a cerut ajutorul pentru a-şi potoli setea. Ei l-au dus la izvorul de pe marginea drumului, de unde a băut din apa rece care avea să-i schimbe viaţa. După ce s-a spălat pe faţă, şi-a recăpătat vederea. Vestea minunii s-a răspândit cu repeziciune pe toată Valea Siretului şi locuitorii acestei zone mai păstrează şi astăzi credinţa că apa izvorului este bună de leac. După această minune, sătenii l-au numit Izvorul Tămăduirii.
Povestea vindecărilor miraculoase
Sărbătoarea a fost dedicată unei minuni săvârşite de Împăratul Leon cel Mare. Înainte de a se urca pe tron, el a întâlnit un orb rănit care îşi căuta drumul printr-o pădure. Leon l-a luat de mână ca să-l conducă, iar orbul i-a cerut apă. Leon a plecat să caute, dar nu a găsit. A auzit un glas care i-a indicat locul unde va găsi apă pentru a potoli setea orbului şi pentru a-i unge ochii lipsiţi de vedere. Urmând sfatul, a găsit izvorul, care s-a dovedit a fi tămăduitor. Orbul şi-a astâmpărat nu numai setea, dar şi-a recăpătat şi vederea. După ce a ajuns împărat, Leon a ridicat în acel loc o biserică, iar apa izvorului s-au vindecat mulţi bolnavi.
Andrei CĂLĂTORU
Cele mai cunoscute izvoare tămăduitoare din România sunt cele de la Mănăstirea Dervent (Dobrogea), din care se spune că a luat apă şi Sfântul Apostol Andrei cu care a săvârşit numeroase minuni, de la Mănăstirea Ghighiu (lângă Ploieşti) şi la Mănăstirea Horăicioara (Neamţ)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau