Rosal a pierdut contractul pentru salubrizarea oraşului
Dimensiune font:
Curtea de Apel Suceava a respins plângerea firmei Rosal faţă de decizia luată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) în legătură cu contestaţia care a fost formulată împotriva rezultatului licitaţiei de salubrizare stradală a municipiului Suceava.
La licitaţia respectivă, organizată de Primărie a doua oară după ce prima a fost invalidată, de asemenea în urma unui lung parcurs cu licitaţii şi contestaţii, oferta societăţii Rosal fusese descalificată, fiind declarată câştigătoare cea a societăţii Diasil. Compania Rosal a depus o contestaţie la CNSC, dar i-a fost respinsă şi a considerat că este mai potrivit să atace în instanţă decizia, considerând că vor avea câştig de cauză, iar din decembrie vor reveni.
Concedieri
De aceea, vreo 70 de angajaţi ai Rosal au fost daţi afară, primind preaviz şi în acelaşi timp fiind atenţionaţi să nu se angajeze la firma Diasil. Între timp, aceasta din urmă s-a angajat faţă de Primărie că poate începe serviciile de salubrizare stradală fără a avea pretenţii financiare de la Primărie în cazul în care municipalitatea va trebui să încheie, până la urmă, contractul cu firma Rosal, iar acest lucru putea să fie făcut numai dacă instanţa ar fi admis plângerea firmei Rosal faţă de decizia CNSC.
Administratorul societăţii Diasil, Anton Curelariu, nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima un punct de vedere, iar primarul Ion Lungu a spus că habar nu avea pentru că nu fusese informat despre această hotărâre a instanţei. În schimb, directorul sucursalei sucevene a firmei Rosal, Adrian Niculescu a declarat că hotărârea instanţei va fi respectată, cu precizarea că urmează a se consulta cu juriştii firmei pentru a vedea în ce măsură mai poate sau nu fi utilizată o cale extraordinară de atac.
Andrei CĂLĂTORU
Curtea de Apel Suceava a respins cererile formulate de Rosal, ceea ce lasă cale liberă pentru Diasil de a-şi exercita în continuare obligaţiile, vreme de şapte ani.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau