Rujeola a mai curmat o viaţă la Neamţ
Dimensiune font:
Un bebeluş în vârstă de 10 luni, din Târgu Neamţ, a decedat la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, fiind suspect de rujeolă, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, medicul Mirela Grădinaru.
Acesta este al doilea caz din acest an. Copilul a fost internat pe 5 aprilie la Spitalul Orăşenesc „Sfântul Dimitrie” din Târgu Neamţ cu diagnosticul „observaţie rujeolă, pneumopatie acută”. La două zile de la internare, pe 7 aprilie, la „ora 23.50 este transferat la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi cu diagnosticul: insuficienţă respiratorie acută, suspiciune rujeolă, pneumopatie acută, anemie carenţială, leucopenie intrainfecţioasă”, se arată într-un raport. Medicii ieşeni au încercat să salveze bebeluşul, însă duminică, în prima zi de Paşte, la ora 06.00, copilul a pierdut lupta cu viaţa, fiind declarat decesul. În zilele următoare, după efectuarea necropsiei, se va stabili şi care a fost cauza decesului.
În luna martie, un alt copil de 5 luni, din comuna Alexandru cel Buna, a murit din cauza rujeolei, dar şi a mai multor complicaţii. Direcţia de Sănătate Neamţ a raportat că în luna martie s-au suspicionat 74 de cazuri noi de rujeolă, majoritatea fiind înregistrate la grupele de vârstă 0-1 an, 1-4 ani, cei neeligibili sau nevaccinaţi. Dintre acestea 5 s-au confirmat, iar 69 sunt probabile – ser în lucru.
Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), de la debutul epidemiei, numărul îmbolnăvirilor a ajuns la 11.784, la nivel naţional.
Potrivit specialiştilor, rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care adesea duce la complicaţii. Din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare, iar pentru 1 din 1.000 de bolnavi de rujeolă boala este mortală.
Vaccinul împotriva rujeolei (pojarului) protejează copiii împotriva acestei boli.
Gianina BUFTEA
Specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ desfăşoară o anchetă epidemiologică la Târgu Neamţ.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau