Runda a doua de scandal la CJ Iaşi
Dimensiune font:
Consilierii judeţeni PSD convoacă plenul pentru o şedinţă extraordinară, astfel încât să fie readuse în discuţie proiectul de hotărâre privind alocarea unor bani către consiliile locale, dar şi cel privind modificarea programului de investiţii al aeroportul. În afara celor două proiecte, consilierii „au restante” alte şapte, acestea nefiind trecute încă pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare care urmează să aibă loc luni
După ce joi, 28 august, şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean(CJ) Iaşi a fost suspendată prin părăsirea plenului de către consilierii judeţeni PSD, grupul care a coalizat de altfel şi majoritatea în acest for, este anunţată o a doua „rundă” de discuţii aprinse, pentru luni. „Având în vedere că o serie de proiecte importante pentru locuitorii judeţului Iaşi au rămas nesoluţionate în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Judeţean Iaşi, grupul consilierilor judeţeni ai PSD Iaşi convoacă o şedinţă extraordinară de plen în ziua de luni, 1 septembrie 2014, de la ora 15.30, în Sala Galbenă a Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi”, arată un comunicat semnat de Cristian Stanciu, liderul consilierilor judeţeni PSD. Deşi discursurile consilierilor se bazează pe democraţie şi „binele comunităţii”, din cauza disputelor politice de la nivelul CJ au rămas blocate, de la ultima şedinţă, două proiecte esenţiale pentru comunitatea judeţului. Este vorba despre repartizarea fondurilor către comunităţile locale, bani proveniţi din cotele defalcate din veniturile bugetului de stat, dar şi proiectul care prevedea modificarea programului de investiţii al Aeroportului Internaţional Iaşi. „Prin părăsirea lucrărilor de către PSD, nu s-a votat rectificarea bugetului la aeroport. Pentru că am dat cu un an mai devreme în folosinţă pista, acest lucru a necesitat şi achiziţia cu un an mai devreme a camioanelor speciale de deszăpezire a suprafeţei de mişcare. Aceste achiziţii erau prevăzute în proiect”, a declarat Cristian Adomniţei, preşedintele CJ Iaşi. Potrivit acestuia, părăsirea şedinţei de către aleşii PSD a condus la „un blocaj major pentru judeţ”.
Cum justifică social-democraţii părăsirea şedinţei
Liderul consilierilor judeţeni PSD, Cristian Stanciu, susţine că părăsirea sălii de şedinţe a avut ca rol tragerea unui semnal de alarmă asupra „modului nedemocratic” în care sunt desfăşurate activităţile plenului. „Considerăm că nu în acest mod trebuie să se desfăşoare o şedinţă de consiliu judeţean, dat fiind că nu se ţine cont de părerea majorităţii şi sunt lansate tot felul de acuze denigratoare la adresa noastră şi a proiectelor de hotărâre iniţiate de noi”, a declarat Stanciu.
Alte şapte proiecte sunt „în ceaţă”
Deoarece până în acest moment pe site-ul CJ Iaşi nu a fost făcută publică ordinea de zi şedinţei extraordinare convocate de consilierii PSD şi PPDD, cel mai probabil, atenţia va fi îndreptată în special pe proiectul de repartizare a banilor către comunităţile locale şi cel de modificare a programului de investiţii al aerogării ieşene. În acest caz, trebuie avut în vedere că alte şapte proiecte nesupuse la vot din cauza suspendării şedinţei rămân „în ceaţă”.
„Monstruoasa coaliţie a PSD are ca singură preocupare blocajul proiectelor judeţului. Această atitudine este păguboasă pentru ieşeni şi nu aduce decât blocaje, care paralizează activitatea executivului” - Eduard Boz, liderul consilierilor judeţeni PNL
* * *
„Grupul consilierilor judeţeni ai PSD militează pentru soluţionarea cu celeritate a proiectelor de importanţă majoră pentru judeţ, cu respectarea în totalitate a legislaţiei, dar şi a voinţei majorităţii politice din Consiliul Judeţean Iaşi” - Cristian Stanciu , liderul consilierilor judeţeni PSD
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau