S-a ales cu gâtul tăiat de la o înjurătură
Dimensiune font:
O înjurătură şi câteva vorbe de ocară aruncate pe terasa unui bar l-au băgat pe un bărbat în spital.
Totul s-a petrecut sâmbătă seara, în comuna Gioseni, unde victima, agresorul, soţia lui şi mai mulţi clienţi erau la o bere. La un moment dat, între cei doi bărbaţi a izbucnit un scandal, în timpul căruia victima i-a aruncat câteva vorbe nepotrivite femeii.
Supărat şi mai tare, agresorul de 36 de ani a spart două sticle, iar cu una dintre ele l-a lovit pe tovarăşul său de pahar în zona gâtului. Alertaţi de strigăte, ceilalţi meseni, dar şi vecinii, au ieşit şi i-au acordat bărbatului primul ajutor până la sosirea echipajului medical.
Victima de 41 de ani a fost transportată în stare gravă la spital, unde a fost imediat operată deoarece pierduse mult sânge şi viaţa i-a fost pusă în primejdie. Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore, sub acuzaţia de tentativă de omor. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau