S-a încheiat înregistrarea gratuită a imobilelor
Dimensiune font:
În sfârşit, s-a încheiat programul de cadastrare gratuită a imobilelor din Moara. După şapte ani de la demararea proiectului, proprietarii sunt aşteptaţi la sediul primăriei ca să-şi ridice extrasele de carte funciară. Programul a început în anul 2010 şi a fost finanţat de Banca Mondială. Statul a plătit în medie 140-50 de lei pentru înregistrarea cadastrală unui singur hectar, iar la Moara au fost măsurate peste 6000 de hectare.
Cadastrul este extrem de importat, spun autorităţile, mai ales că pe viitor în baza acestor intabulări se va acorda subvenţia agricolă pe teren. „Se ştie că la un moment dat UE să nu mai acorde subvenţii pe terenurile agricole decât parcelelor intabulate. Ar fi un dezavantaj enorm mai ales pentru fermierii din judeţul Suceava”, a declarat, ieri, la Moara vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Viorel Seredenciuc. Oana ŞLEMCO
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau