S-au făcut de râs la examenul de definitivat
Dimensiune font:
Doar 55,5%, adică 85 dintre cei 153 de dascăli vasluieni care au susţinut proba scrisă la examenul de definitivat pe post din acest an au obţinut medii peste 8, promovând acest examen
Rezultatele la proba scrisă a examenului de definitivat au fost dezamăgitoare. Din cei 184 de candidaţi înscrişi la concurs, 31 s-au retras din examen, iar aproape jumătate din cei rămaşi nu au reuşit să obţină note care să le permită promovarea. Doar doi candidaţi, profesorul de religie Daniel Ionuţ Sava, de la şcoala Gimnazială din Banca, şi Loredana Râmbu, profesor de istorie a Liceul Tehnologic „Ion Mincu” din Vaslui, au primit nota maximă, alte 11 lucrări fiind notate între 9.00 şi 9.99. Din cei 153 care s-au prezentat la concurs, nu mai puţin de 23 nu au reuşit să obţină nici măcar nota 5, alte 15 lucrări fiind notate între 5.00 şi 5.99! Nemulţumiţi de nota primită, 34 de candidaţi au depus contestaţii. Rezultatele finale se vor afişa la centrele de examen şi pe site-ul definitivat.edu.ro, duminică, 30 aprilie. Validarea rezultatelor examenului prin ordin de ministru are ca termen-limită data de 22 mai.
Cu un procent de promovabilitate de 55,55% înregistrat înainte de contestaţii, judeţul Vaslui se clasează în partea a doua a clasamentului pe ţară, procentul de promovabilitate înregistrat la nivel naţional fiind de 63,71%.
Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau