Sala Polivalentă din Oneşti, reabilitată
Dimensiune font:
Ziua Copilului va fi marcată anul acesta prin mai multe activităţi, printre ele numărându-se şi patru competiţii naţionale de gimnastică feminină şi masculină ce se vor desfăşura la Sala Polivalentă „Nadia Comăneci”, din Oneşti.
„Am purtat discuţii cu specialişti din cadrul Primăriei şi împreună cu salariaţii SC DPP SA Oneşti, am demarat lucrările de reabilitare a acestui obiectiv de mare importanţă pentru comunitatea locală. Se vor efectua atât lucrări de reparaţii, cât şi lucrări şi amenajări potrivit normativelor ISU în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă şi al apărării împotriva incendiilor. Sunt conştient de faptul că îmi asum o mare responsabilitate prin redeschiderea Sălii Polivalente, dar consider că este de datoria mea de face tot ce îmi stă în putinţă pentru ca această sală să îşi regăsească menirea pentru care a fost construită”, a declarat ieri Nicolae Gnatiuc, primarul municipiului Oneşti.
Acesta a adăugat că, în următoarele şedinţe de Consiliu Local, va supune atenţiei colegilor săi situaţia acestei săli, pentru a identifica cele mai bune soluţii de a putea reda obiectivul circuitului competiţional şi cultural. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau