Şapte ani pentru reluarea lucrărilor la o grădiniţă din Hârlău
Dimensiune font:
Autorităţile locale din oraşul Hârlău încearcă să resusciteze un proiect născut încă din anul 2007. Este vorba despre construcţia unei grădiniţe, care trebuia să ofere copiilor posibilitatea de a învăţa în opt noi săli de curs. Lucrarea, care la vremea respectivă a fost aproximată la o valoare de 2,7 milioane lei, a fost începută în acelaşi an, prin finanţare de la Ministerul Educaţiei. „La vremea aceea s-au primit 5,5 milioane lei, din aceştia fiind turnată fundaţia noii clădiri. La puţin timp însă, Ministerul nu a mai avut bani, iar proiectul a fost sistat”, a declarat Constantin Cernescu, primarul oraşului Hârlău. În condiţiile în care autorităţile nu şi-au permis continuarea lucrărilor din bugetul local, de şapte ani de zile, noua grădiniţă a rămas la stadiul de fundaţie. Cum singura posibilitate pentru finalizarea clădirii a fost obţinerea unei finanţări guvernamentale, a fost depus la Ministerul Dezvoltării şi Administraţiei Publice şi acest proiect. „Răspunsul de la Bucureşti a fost îmbucurător, deoarece ni s-a spus că vom primi restul de bani (2,8 milioane lei, n.r.) pentru continuarea lucrărilor rămase neclintite de atâta amar de timp”, a explicat primarul Cernescu. Potrivit acestuia, pentru anul 2014 nu a fost solicitată finanţare, deoarece autorităţile erau conştiente de faptul că nu se vor încadra până la sfârşitul acestui an să îi cheltuiască. „Nu am cerut bani, pentru că procedurile de achiziţie sunt de durată şi nu ne-am fi încadrat ca până la 31 decembrie să facem ceva cu aceştia. De la începutul anului, sperăm să ne apucăm însă de lucru”, a dat asigurări primarul oraşului Hârlău. Anca BURNICHE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau