Sărbătoare la Rădăuţi
Dimensiune font:
Pe parcursul acestui weekend, în municipiul Rădăuţi se va desfăşura Târgul Olarilor şi Meşterilor Populari „Ochiul de Păun”, care a ajuns anul acesta la a XXXII-a ediţie, fiind una dintre manifestările care au intrat în tradiţia rădăuţeană şi care antrenează de fiecare dată o mare forţă umană, atât din partea concurenţilor, meşteri olari de pe toate meleagurile ţării, dar şi din străinătate, cât şi din partea vizitatorilor. În afara târgului de ceramică, administraţia locală a pregătit şi o serie de manifestări, de la expoziţii până la spectacole, manifestări care se vor derula la Galeriile de artă şi pe scena amenajată în centrul localităţii. An de an, la această manifestare s-au adăugat noi concurenţi, ceramişti din cele mai vestite centre de ceramică, la ediţia 2014 fiind aşteptaţi meşteri ceramişti de la Horezu -Vâlcea, Baia-Mare, Timiş, Dorohoi - Botoşani, Codlea - Braşov, Corund - Harghita, Marginea, Curteni-Găineşti - Mureş, Miercurea-Ciuc - Harghita, Deva - Hunedoara, Dej - Cluj, Ogoga - Olt, Braniştea - Galaţi, Paşcani - Iaşi, Arad, Republica Moldova, şi din alte zone cu meşteşugari renumiţi. Ceramică decorativă şi uzuală, vase pentru flori, castroane, farfurii, ulcioare, platouri, sfeșnice şi tăvi, monocromatice sau pestriţ colorate, smălţuite sau mate, decorate prin pictare, zgrafitate sau lustruite cu piatra de silex, vor fi expuse şi anul acesta în faţa rădăuţenilor şi a turiştilor care vor poposi în municipiu.
Târgul a fost inaugurat astăzi, la orele prânzului, cu primirea meşterilor populari, iar decernarea premiilor este pregătită pentru duminică. Organizatorii manifestării sunt Primăria municipiului Rădăuţi, Casa Municipală de Cultură şi Muzeul Etnografic „Samuil şi Eugenia Ioneţ”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau