Sărbătorile Iaşului, la final!

default

Dimensiune font:

| 17-10-2017 04:34

Potrivit organizatorilor, cu prilejul hramului Sf. Cuvioase Parascheva din acest an, aproximativ 300.000 de credincioşi au venit la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei pentru a se închina la racla sfintei, numărul pelerinilor fiind dublu comparativ cu ultimii cinci ani

Pelerinajul Cuvioasei Parascheva s-a încheiat ieri dimineaţă. În jurul orei 4.30, raclele cu moaştele sfinte au fost ridicate din baldachinul special amenajat şi purtate pe umeri de un sobor de preoţi într-o procesiune care a avut loc în jurul Catedralei Mitropolitane, după care au fost aşezate spre închinare în lăcaşul de cult. Racla cu moaştele Sfintei Tecla, ce au fost aduse de la mănăstirea Neamţ special pentru hramul Sf. Cuvioase Parascheva, va mai rămâne la Iaşi spre închinare încă o perioadă de timp. Printre ultimii pelerini care s-au închinat la raclele sfintelor, în această perioadă, a fost şi un grup de 42 de credincioşi din Piteşti, care s-au aşezat la rând luni dimineaţă, în jurul orei 2.00.
Fără evenimente deosebite
La sărbătorile din acest an, peste 1.000 de oameni ai legii au acţionat pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică şi fluidizarea traficului rutier în locaţiile unde au fost desfăşurate activităţi cultural – artistice, religioase şi comerciale. Conform datelor furnizate de Poliţia Locală, lucrătorii instituţiei au procedat la legitimarea a peste 750 de persoane, dintre care 242 au fost sancţionate contravenţional. ”Poliţiştii locali au aplicat 34 de sancţiuni contravenţionale cu valori cuprinse între 100 şi 1.000 lei, conform Legii nr. 61/1991, republicată, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială. S-a avut în vedere asigurarea ordinii şi liniştii publice, îndepărtarea persoanelor care apelează la mila trecătorilor şi prevenirea producerii de scandaluri la evenimentele desfăşurate în perioada menţionată. În acelaşi context, lucrătorii instituţiei noaste au acţionat pentru asigurarea unor activităţi comerciale cu respectarea prevederilor legale, ocazie cu care 49 de persoane au fost sancţionate contravenţional conform Legii 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, cu amenzi cuprinse între 500 şi 5.000 lei. În plus, bunurile care au făcut obiectul contravenţiilor au fost ridicate în vederea confiscării”, spun reprezentanţii Poliţiei Locale. De asemenea, poliţiştii locali au acţionat zilnic pentru fluidizarea traficului rutier, ocazie cu care 98 de conducători auto, care au staţionat în locuri nepermise, fapt ce a îngreunat circulaţia rutieră şi pietonală, au fost sancţionaţi contravenţional conform O.U.G. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.
20.000 de oameni la concert
Cel mai aşteptat eveniment a fost, fără îndoială, concertul de pe esplanada Palatului Culturii. Pe scenă au urcat Carla’s Dreams, What’s Up, Alina Eremia, Keo, Gabriel Cotabiţă, Alexandra Ungureanu şi mai mulţi artişti ieşeni, spectacolul, la care au asistat circa 20.000 de oameni, fiind urmat de un foc de artificii. Tudor DAMASCHIN
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei