Scandal politic la Botoşani
Dimensiune font:
Juristul Liviu Rădășanu, președintele Organizației municipale ALDE, a criticat PSD și PNL pentru modul în care conduc municipiul reședință de județ și pentru nivelul de subdezvoltare pe care singurele partide care conduc administrația locală l-au impus în ultimii ani. El a precizat că în municipiu există o majoritate politică PSD-PNL stabilită la ultimele alegeri locale și că cele două partide care au puterea în mână trebuie să își asume rezultatele. „Nu pot să nu văd un Consiliu Local în care majoritatea PNL-PSD, opoziția PSD–PNL, fără să jignesc partidele ci pur și simplu consilierii locali nu au decât o singură prioritate: locul în care vor pune un bust propus de un consilier. Chiar cred că municipiul merită mult mai mult decât atât”, a declarat Liviu Rădășanu. El a precizat că împreună cu tinerii din echipa sa a vizitat zonele mărginașe ale municipiului și că, din nefericire, utilitățile civilizației încă nu au ajuns acolo. „Am văzut cum arată drumul Tătarilor, Tulbureni, zona cimitirului Eternitatea, cât de nedezvoltate au rămas”, a mai spus Liviu Rădășanu.
Juristul din fruntea ALDE a declarat că și-a plimbat băiețelul cu tramvaiul și deși în Botoșani autoritățile PSD și PNL promit de ani de zile tramvaie noi și înlocuirea liniilor de rulare, nu s-a făcut nimic: „Ferească Dumnezeu cum arată!”.
O radiografie a dezastrului
Într-un oraș în care în mandatul trecut PSD avea primar și PNL majoritatea în CL, iar din 2016 PNL are primar, iar PSD majoritatea, gunoaiele sunt peste tot și salubrizarea a devenit o problemă majoră. Liviu Rădășanu a prezentat niște imagini cu locurile de depozitare a deșeurilor în Botoșani și aceleași locuri în Iași, la 100 km distanță, diferențele fiind uriașe: „Rog CL să ia măsuri rapide pentru a rezolva problema gunoaielor!”.
Totodată, liderul ALDE Botoșani critică administrația locală pentru dezastrul de la Parcul Cornișa, pentru rușinea de la sala de atletism a Liceului cu Program Sportiv.
„Nu pot să nu văd că avem o sală la LPS la standarde europene, dar nu are utilități. Am văzut demersuri începute acum cu o întârziere majoră, tipic românească. Cea mai mare catastrofă de după Revoluție este Parcul Cornișa unde s-au pierdut fonduri europene, s-a amanetat bugetul municipiului pe ani și ani de zile. Acum se încearcă punerea în funcțiune și asta parțială”, a completat Liviu Rădășanu.
Tirul liderului ALDE a continuat cu faptul că administrația publică locală a pierdut fonduri europene pe care le-a avut la dispoziție, cum ar fi banii gratis pentru internet gratuit în spațiile publice din municipiu, proiecte accesate de comune, dar nu și de municipiul reședință de județ.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau