Scandalagii amendați de oamenii legii
Dimensiune font:
Agenții din cadrul Poliţiei oraşului Hârlău şi Secţiei IX de Poliţie Rurală au acţionat recent pentru combaterea infracțiunilor și a contravențiilor. Au fost controlate 19 societăți comerciale, 50 de mașini, 20 de căruțași și legitimate 108 persoane. De asemenea, au fost date 34 de amenzi, în valoare de 12.605 lei.
Astfel, un bărbat de 35 de ani, din comuna Gropnița, a fost amendat cu 1.500 de lei, întrucât a făcut scandal în incinta unei societăți comerciale și a adresat injurii şi expresii jignitoare unui tânăr de 25 de ani.
În plus, un bărbat de 39 de ani, din oraşul Hârlău, a fost amendat cu 400 de lei, întrucât a făcut scandal în casa unui bărbat din comuna Deleni, adresându-i injurii, cuvinte vulgare şi jignitoare. Totodată, o femeie din județul Botoșani a fost amendată, întrucât a fost prinsă conducând un autoturism pe DE58 Scobinţi cu viteza de 71 km/h, pe un sector de drum limitat la 50 km/h. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau