Scandalurile funciare stau pe un butoi cu pulbere
Dimensiune font:
Inventarierea terenurilor din judeţul Vaslui va determina apariţia multor probleme * procesul s-a încheiat în 81 dintre cele 86 de localităţi ale judeţului
Potrivit reprezentanţilor Instituţiei Prefectului, procesul s-a derulat cu dificultate atât din cauza lipsei fondurilor, cât şi a lipsei de specialişti în cadastru. Primăriile din Vaslui şi Bârlad sunt singurele care au experţi proprii în cadastru.
„Procesul a fost unul laborios şi au mai apărut unele probleme. Au fost şi localităţi unde ne-am lovit de dezinteresul unor edili. Termenul până la care procesul de inventariere ar fi trebui să fie finalizat a trecut şi am aplicat şi sancţiuni cu avertisment în cazul a cinci unităţi administrativ-teritoriale”, a declarat subprefectul Mircea Gologan.
Scandaluri funciare în pregătire
El crede că în perioada următoare vor începe să apară problemele pentru oameni fiindcă în multe cazuri sunt suprapuneri de titluri de proprietate. „Vor fi oameni care vor spune că au titluri pe anumite suprafeţe şi vor veni alţii care vor prezenta documente de posesie pe aceleaşi terenuri. Evident, fiecare va spune că are dreptate. După ce comisiile locale de fond funciar vor începe să lucreze constant, vor încerca să rezolve aceste probleme, acolo unde se poate. Din păcate, însă, multe speţe vor ajunge la instanţă şi putem de pe acum preconiza că instanţele vor fi sufocate de astfel de cauze”, a precizat subprefectul Mircea Gologan.
Potrivit datelor furnizate de Instituţia Prefectului Vaslui, majoritatea persoanelor care se înscriu în audienţă la această instituţie au probleme legate de aplicarea legilor fondului funciar. În foarte puţine dintre cazuri Instituţia Prefectului poate rezolva problemele cu care cetăţenii se prezintă la audienţe. În cele mai multe dintre situaţii, oamenii sunt nevoiţi să-şi caute dreptatea la instanţele de judecată. Din cauza volumului mare de muncă al instanţelor, procesele ajung să dureze ani întregi.
Tudor IFRIM
„Mi-e şi groază să mă gândesc la multitudinea speţelor care vor apărea. Din păcate, vom fi mult timp de aici încolo tributari unor greşeli făcute în trecut din cauza unor legi proaste” – subprefectul Mircea Gologan
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau