Şcoală superioară de turism la Neamţ
Dimensiune font:
Judeţul Neamţ ar putea avea în viitorul apropiat o instituţie de învăţământ superior pentru formarea specialiştilor în turism. Iniţiativa se află în faza de proiect şi a fost discutată de conducerea Consiliului Judeţean cu profesorul universitar Jean-Noel Pachoud, de la Universitatea din Grenoble. Acest pas, spun autorităţile, ar determina o creştere a calităţii serviciilor turistice în zonă şi formarea unei strategii de dezvoltare a acestui domeniu adaptată prezentului.
Învăţând din experienţa franceză
La invitaţia președintelui Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, profesorul Jean-Noel Pachoud a venit în Neamţ. În cadrul unei întalniri cu reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, dar şi cu specialişti în formare profesională, dezvoltare locală și finanțări nerambursabile profesorul francez a lansat o invitaţie autorităţilor nemţene pentru a vedea cum funcţionează instituţii de învăţămant cu profil turistic în Franţa şi Portugalia. „În acest proiect Universitatea de Turism din Grenoble va contribui cu rețeaua informațională și ingineria pedagogică necesară. Îmi doresc să demaram acest proiect cât mai repede, să inițiem un model de succes la Neamț, care ulterior să fie multiplicat la nivel național. Din toate discuțiile purtate cu cei care își desfășoară activitatea în domeniul turismului, a rezultat aceeași problemă, respectiv lipsa resursei umane calificate, bine instruite. Lipsa personalului pregătit în acest domeniu reprezintă o carență serioasă pentru noi, în ciuda potențialului turistic de care dispunem”, a spus Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Alina FERENŢ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau