Se caută un piroman
Dimensiune font:
Cinci tone de furaje făcute scrum şi alte două tone degradate. Pompierii au luptat ore bune cu focul la o gospodărie din Deleni.Din primele cercetări se pare că focul a fos pus intenţionat. Mai mult, soţia chiar crede că vinovat e soţul ei, abia întors de la psihiatrie. Poliţiştii sunt cei care vor căuta piromanul.
Pompierii vasluieni au fost solicitaţi să intervină a stingerea unui incendiu în localitatea Deleni, comuna Deleni. Pentru localizarea, protejarea vecinătăţilor şi lichidarea incendiului, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de stingere, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, din cadrul Detaşamentului de Pompieri Vaslui, care a acţionat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă. În urma incendiului au fost distruse aproximativ cinci tone de fân, degradându-se alte trei tone. Din cercetările efectuate, se pare că incendiul a fost generat intenţionat de către o persoană neidentificată.Elena G.,proprietara gospodăriei îşi acuză soţul, care spune ea a ameninţat-o că dă foc în urmă cu câteva zile, acesta abia fiind externat de la psihiatrie. Rămâne ca ancheta poliţiei să găsească vinovatul. Conform datelor statistice înregistrate la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „ Podul Înalt” al Judeţului Vaslui, în luna august se produc cele mai multe incendii raportat la un an întreg. De cele mai multe ori aceste incendii au avut loc la depozitele de furaje ( aproximativ 50 %), principalele împrejurări care au condus la generarea lor fiind: jocul copiilor cu focul, utilizarea focului deschis în gospodărie fără respectarea normelor de prevenire, fumatul şi acţiunea intenţionată.
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau