Se dau salariile restante de la RAFO
Dimensiune font:
Muncitorii de la rafinărie îşi vor primi, în sfârşit, lefurile pe care le aşteaptă de un an * în firmă continuă să domnească haosul, în sensul că nimeni nu se poate pronunţa cu privire la soarta rafinăriei din judeţul Bacău
Veste bună pentru cei aproape 400 de salariaţi de la RAFO Oneşti pentru care a început plata salariile restante de circa un an. Ion Marian, liderul Sindicatului „Rafinorul”, spune că suma maximă pe care o primesc circa 75% dintre ei este de aproape 9.000 de lei.
Ceilalţi salariaţi vor primi ceva mai puţin, în funcţie de cât au mai lucrat în rafinărie. Organizaţia de sindicat a urmărit permanent achitarea salariilor restante şi a deschis un proces în instanţa de judecată în acest sens, care a dat câştig de cauză salariaţilor. „Am avut sprijin important şi din partea administraţiei rafinăriei şi a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM – n.r.), de unde am primit foarte repede documentaţia necesară, dar şi de la Ministerul Muncii, care a deblocat Fondul de garantare a salariaţilor”, a precizat Ion Marian.
Administratorul judiciar al societăţii RAFO a comunicat AJOFM cererea pentru stabilirea cuantumului şi plata creanţelor care se suportă din Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale. AJOFM a transmis Ministerului Muncii solicitarea pentru bugetarea sumei rezultată pentru plata creanţelor salariale pentru cei 397 de angajaţi ai RAFO.
Rafinăria, închisă de ani buni
De ani buni, RAFO Oneşti nu a produs nici măcar un litru de combustibil, iar pentru asigurarea cheltuielilor curente de pază, plata salariilor şi asigurarea condiţiilor de conservare a fost nevoită să vândă bunurile mobile şi imobile care nu îi mai erau de folos. Pe lângă faptul că nu mai deţin o rezervă de ţiţei, acţionarii RAFO au lichidat şi din celelalte active. În vara anului trecut au vândut 39 de vagoane şi două locomotive, mai multe terenuri de pe platforma industrială a rafinăriei şi patru benzinării pe care le mai deţineau în vestul ţării.
În aceste condiţii, la RAFO continuă să domnească haosul, în sensul că nimeni nu se poate pronunţa cu privire la soarta rafinăriei, dacă aceasta va mai fi vreodată pusă în funcţiune, cu tot interesul iranienilor sau al altor entităţi să o cumpere. „Pentru acoperirea cheltuielilor curente de pază, utilităţi, asigurarea condiţiilor de conservare şi plata salariilor s-a procedat şi se va proceda la valorificarea de bunuri mobile şi imobile altele decât structura tuturor instalaţiilor tehnologice, care pot face obiectul iniţierii unui program de reorganizare şi reactivare a obiectivului RAFO. Trebuie precizat că toate instalaţiile din cadrul rafinăriei activate în perioada 1978-1982 există încă, nu au fost tăiate şi sunt încă în stare perfectă de conservare prin grija şi eforturile administraţiei şi salariaţilor”, susţine liderul de sindicat de la RAFO.
Cum şi-a schimbat rafinăria patronii
În luna februarie, Judecătorii Tribunalului Bacău au ridicat sechestrul aplicat de Fisc pe bunurile societăţii, numai valoarea bunurilor mobile fiind estimată la 400 de milioane de lei, adică aproximativ 90 de milioane de euro. Ridicarea sechestrului a fost cerută de acţionarul majoritar, dar şi de sindicalişti. Cei aproape 400 de angajaţi ai Rafo nu îşi mai văzuseră salariile din martie anul trecut, iar acţionarii ruşi dădeau vina pe sechestru.
Între timp, acţionarii s-au schimbat. Oligarhul rus Yakov Goldovskiy, apropiat de regimul Putin, ar fi vândut unui basarabean apropiat de Renato Usatîi, primarul din Bălţi, Republica Moldova. Acesta este urmărit internaţional pentru comandarea unui asasinat la Londra şi s-ar ascunde la Moscova. Basarabeanul ar fi vândut apoi unui belgian, Daniel Goldenberg, proprietarul firmei Result-4-You BVBA, fost membru în Consiliul de Administraţie al RAFO.
Între timp, RAFO Oneşti a intrat în insolvenţă şi reorganizare judiciară şi ar fi curtată de Guvernul iranian. La începutul lui februarie şi la sfârşitul anului trecut, ambasadorul Republicii Islamice Iran la Bucureşti, Hamid Moayyer, s-a întâlnit cu reprezentanţii RAFO şi cu autorităţile locale din Bacău şi le-a transmis intenţia Ministerului Energiei de la Teheran de a prelua societatea.
Povestea unui colos doborât
RAFO a fost înfiinţată în 1956 cu scopul de a procesa ţiţeiul nesulfuros, fiind una din cele mai mari rafinării de la noi din ţară. Are o capacitate de rafinare de 3,5 milioane de tone pe an. După repetate scandaluri şi privatizări îndoielnice, rafinăria a ajuns în mâinile ruşilor, în anul 2009. Astfel, RAFO a fost cumpărată, în anul 2009, de Petrochemical Holding - proprietatea fostului oligarh rus Iakov Goldovskiy care a deţinut colosul petrochimic Sibur până la venirea la putere a lui Vladimir Putin. Ulterior, Goldovskiy a fost arestat pentru şapte luni, după care a fost eliberat, a părăsit Rusia şi a înfiinţat Petrochemical Holding în Austria, companie aflată printre primele din Europa la producerea de PET-uri.
Florin CRĂCIUN
Rafinăria este oprită din anul 2008.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau