Se deschide încă un padoc pentru maidanezi
Dimensiune font:
Lucrările au fost făcute de către societatea Salubritas * autorităţile şi-au dat acordul şi pentru eutanasierea câinilor pe care nu-i revendică nimeni
Săptămâna viitoare va fi inaugurat noul adăpost pentru câinii maidanezi din Piatra Neamţ. Noul padoc este unul mult mai mare ca dimensiune şi aparţine celor de la Salubritas. Lucrările au intrat pe ultima sută de metri şi se mai aşteaptă autorizaţia de la DSP. „Sperăm ca marţi să putem inaugura adăpostul. Totodată, am primit acordul celor de la DSP pentru eutanasierea câinilor care sunt în adăpost de mai mult de 14 zile şi pe care nu-i mai revendică nimeni”, a declarat viceprimarul Bogdan Gavrilescu. O altă modificare se referă la adopţii. De acum, orice câine care va fi luat din adăpost de cineva va fi cipat pentru ca, în cazul în care persoana nu-şi asumă îngrijirea patrupedului şi îl lasă liber pe străzi să poată fi găsită.
Citește și Cărţi scoase în cale, pe aleile din Parcul Tineretului
Care sunt câinii ce vor fi eutanasiaţi
Printre criteriile care se vor lua în calcul la eutanasiere va fi starea de sănătate a câinelui, cei incurabili nefiind păstraţi, starea de agresivitate şi vârsta patrupedului. La adopţie, proprietarul va plăti ciparea, iar sterilizarea se va face de Salubritas. În cazul în care abandonează câinele din nou pe stradă, cel care-l adoptă riscă amendă sau chiar închisoare. „Noi îi încurajăm să-i aducă înapoi la adăpost în loc să-i elibereze pe străzi, pentru că sunt mai greu de recuperat după aceea. Odată cu inaugurarea adăpostului extins, noua capacitate va fi de aproximativ 500 de exemplare. În primă fază ne vom axa pe câinii din Piatra Neamţ şi abia după aceea, dacă va mai fi loc, vom vedea dacă putem prelua şi din alte localităţi”, a spus Tatiana Ciucanu, directorul Salubritas. Eva TRANDAFIR
În adăpostul din Piatra Neamţ, 85% dintre câinii existenţi au mai mult de 14 zile de când sunt cazaţi de Salubritas.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau