Se deschide Piaţa Centrală din Piatra Neamţ

default

Dimensiune font:

| 29-11-2017 06:18

 

Pietrenii pot să îşi facă de astăzi cumpărăturile în Piaţa Centrală * momentul a fost amânat din cauza discuţiilor şi orgoliilor politice * complexul a fost recepţionat în martie, iar de atunci Primăria s-a tot chinuit să îl deschidă

 

Fără o inaugurare cu fast şi tăiat de panglici, Piaţa Agroalimentară Centrală „Sf. Gheorghe” din Piatra Neamţ îşi deschide astăzi porţile pentru comercianţi şi clienţi. După 7 luni de la terminarea lucrărilor de reconstrucţie, care au costat 7 milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii, locuitorii municipiului pot beneficia de un comerţ civilizat. „Pentru început s-a deschis hala de legume-fructe, iar în următoarele zile vor fi deschise şi celelalte sectoare. Acum sunt închiriate 80% din tarabele din zona legume-fructe şi mare parte din celelalte spaţii comerciale, la care se lucrează pentru amenajare. Pentru ocuparea spaţiilor rămase libere este în derulare o nouă procedură de licitaţie. Municipalitatea a obţinut toate avizele necesare funcţionării”, a spus primarul Dragoş Chitic.

Curăţenie printre comercianţii iliciţi

Tot de astăzi Poliţia Locală va începe să trimită somaţii comercianţilor care au avut construcţii provizorii în jurul pieţei şi cărora le vor cere să le desfiinţeze. Municipalitatea susţine că în două săptămâni va fi reorganizată şi parcarea. „Nu va mai vinde nimeni în frig, ploaie sau ninsoare. Încheiem un capitol trist şi am un gust amar din cauza implicării politicului”, a mai spus Dragoş Chitic. Conform proiectului, piaţa a fost construită în cea mai mare parte pe planul vechii structuri, noutăţile fiind o extindere în partea nordică pentru zona de peşte şi o reamenajare a spaţiilor. La parter, pe cea mai extinsă suprafaţă va fi hala de legume şi fructe, unde comercianţii au la dispoziţie 150 de tarabe de inox. Zona de lactate şi ouă cuprinde 22 de boxe cu o suprafaţă de 10 mp, iar zona de panificaţie va avea 20 de boxe cu suprafaţa de 11 mp fiecare.

În perioada următoare, municipalitatea are în vedere reorganizarea şi celorlalte trei pieţe agroalimentare din cartierele Mărăţei, Precista şi Dărmăneşti, care în acest moment sunt în paragină. Acestea vor fi scoase la licitaţie pentru a fi date în administrare, acum fiind sub tutela societăţii Urban, firmă aflată sub controlul Consiliului Local Piatra Neamţ. Cele trei pieţe nu au mai beneficiat de ani de zile de lucrări de amenajare sau modernizare, cei câţiva comercianţi care se îndură să îşi vândă produsele aici iarnă îngheaţă, la fel ca şi produse lor, iar vara suferă din cauza caniculei. Gianina BUFTEA

 

Piaţa agroalimentară a fost distrusă în 2014 de un incendiu.

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei