Se deschide Piaţa Centrală din Vaslui
Dimensiune font:
La sfârşitul lunii august, Piaţa Centrală din municipiul Vaslui va fi dată în funcţiune. Daniel Neacşu, viceprimarul municipiului Vaslui, a spus că, în prezent, în interiorul pieţii se face curat, iar în exterior sunt apoape de finalizare ultimele lucrări legate de parcare, infrastructură, iluminat etc. Lucrările de modenizare a fostei Pieţe Vidin din zona centrală a municipiului Vaslui au fost începute din data de 15 mai 2012. Valoarea totală a proiectului se ridică la 13 milioane de lei , întreaga sumă fiind asigurată din bugetul local. Firma care a câştigat proiectul şi a efectuat lucrările este din Vaslui . Piaţa Centrală este utilată cu nouă boxe pentru carne, cinci magazine pentru produse de panificaţie, patru spaţii pentru flori, 134 tarabe pentru comercianţii şi producătorii de legume fructe. Tot în cadrul pieţii vor funcţiona cinci magazine alimentare şi 13 depozite pentru legume şi fructe cu o suprafaţă de 104 metri pătraţi. Prin HCL nr. 116/08.12.2010 s-a aprobat regulamentul de organizare şi funţionare a Direcţiei Administrare Pieţe, Târguri şi Oboare, serviciu cu personalitate juridică, cu scopul de a se asigura organizarea şi dezvoltarea comerţului în pieţe, bazar, obor, bâlciul anual, în condiţii civilizate.
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau