Se distribuie cererile pentru ajutoarele de încălzire
Dimensiune font:
Au fost tipărite 7.000 de formulare * primarul Ion Lungu a făcut apel la populaţie ca să-şi achite facturile restante către Termica * Suceava are cel mai mic tarif de referinţă pentru o gigacalorie, de 185 de lei
Începând cu data de 7 octombrie, Primăria Suceava va distribui formularele de cerere pentru acordarea ajutorului financiar guvernamental la încălzirea locuinţei în sezonul rece 2014-2015.
Unde se pot depune cererile
Primarul Ion Lungu face cunoscut că abonaţii sistemului centralizat de alimentare cu apă caldă şi căldură vor depune dosarele la sediile asociaţiilor de proprietari. Familiile care se încălzesc cu combustibili solizi, gaz petrolier lichefiat sau energie electrică vor merge cu documentaţia la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din Burdujeni, în timp ce proprietarii de centrale termice individuale pe gaze naturale se vor prezenta la sediul Primăriei, Serviciul „Asociaţii de proprietari”. „Noi am tipărit peste 7.000 de formulare, urmează ca acestea să fie ridicate şi completate de către cei îndreptăţiţi, conform legii. Înţeleg că nu există modificări la plafoanele de venit şi nici alte criterii suplimentare faţă de anul trecut”, informează edilul şef.
Solicitări multe pentru sistemul centralizat
În sezonul rece 2013-2014, plafonul pentru acordarea ajutoarelor la încălzirea locuinţei cu energia termică în sistem centralizat a fost similar anului anterior, respectiv de 786 de lei net pe membru de familie şi 1.082 de lei, în cazul unei persoane singure. Venitul net pe membru de familie al celor care au folosit combustibili solizi sau radiatoare electrice nu putea depăşi 615 lei. Anul trecut, până în luna decembrie, sucevenii beneficiari ai ajutorului financiar pentru încălzirea locuinţelor depuseseră 4.098 de cereri, dintre care 3.857 au fost admise, iar 241 nu s-au aprobat. Numărul cel mai mare de solicitări a venit din partea beneficiarilor sistemului centralizat de termoficare, respectiv 3.012, iar 238 dinspre cei care se încălzesc cu cărbune, lemne sau gaz petrolier lichefiat. Posesorii de centrale termice individuale pe gaze naturale au avut aprobate 586 de dosare, în timp ce sucevenii care au folosit exclusiv radiatoare electrice au înaintat 21 de cereri.
Lidia DIACONU
„Lucrăm pe legislaţia veche şi aşteptăm aceste formulare‚ să se întoarcă la Primărie, astfel încât să putem depune la timp acele centralizatoare pentru subvenţii” - primarul Ion Lungu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau