Se pregăteşte terenul pentru Aerostar, la Iaşi
Dimensiune font:
La sfârşitul acestei săptămâni, Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a lansat licitaţia publică pentru concesionarea mobilului-teren în suprafaţă de 16.000 metri pătraţi din Moara de Vânt. Este vorba de terenul care, în mod normal, va fi concesionat de Aerostar Bacău, pentru deschiderea unei hale de mentenanţă lângă Aeroportul Iaşi. Cu toate acestea, nu este exclus ca altă entitate să fie interesată de acest imobil, însă discuţiile cu Aerostar Bacău sunt avansate, mai ales că oferta de concesionare este valabilă doar pentru persoane fizice sau juridice care îşi propun realizarea unei capacităţi de producţie pentru activităţi de întreţinere şi mentenanţă a avioanelor civile. Numai din redevenţă, Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi ar putea încasa minimum 10.122 euro anual, aceasta fiind cifra de pornire. „Prin realizarea concesiunii, se urmăreşte creşterea activităţii Aeroportului Iaşi în transporturile aeriene, crearea unor locuri de muncă de către investitorul care va exploata staţia de mentenanţă construită pe terenul concesionat, o redevenţă anuală, iar concesionarul va acoperi în întregime costurile de construire şi exploatare a imobilului, întreţinerea imobilului şi plata cheltuielilor utilităţilor aferente. În situaţia de faţă, perioada de concesionare aprobată este de 49 de ani”, a arătat conducerea CJ Iaşi. Potrivit raportului de evaluare, terenul ce ar urma să facă obiectul concesionării are o valoare de 496.000 euro. SC Aerostar SA Bacău a solicitat concesionarea terenului încă din vara anului trecut, cu menţiunea că hangarul care ar urma să fie construit permite lucrul simultan la trei aeronave. Investiţia ar putea ajunge la 10 milioane euro, cu forţă de muncă recrutată din judeţul Iaşi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau