Se reia greva la Garda de Mediu
Dimensiune font:
Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Iaşi vor relua protestele începând de astăzi. Angajaţii sunt nemulţumiţi de negocierile recente avute cu Ministerul Mediului pe tema inechităţilor salariale.
Primele proteste au început pe 10 mai la nivelul instituţiei, dar au fost suspendate pe perioada negocierilor. Sindicaliştii spun că lefurile comisarilor au rămas la nivelul anului 2009, iar pe timpul grevei angajaţii nu vor avea activităţi cu publicul şi nici nu vor efectua controale. „La noi, oamenii sunt încă nemulţumiţi pentru că au primit doar 20% din ce li s-a promis. În acest moment, din cunoştinţele noastre sunt deja şapte comisariate care şi-au depus adeziunile pentru grevă, care va fi reluată de mâine (astăzi – nr). Greva a fost doar suspendată”, a declarat comisarul şef al Gărzii de Mediu Iaşi, Gheorghe Bacuşcă.
Deocamdată este necunoscută perioada în care se vor desfăşura protestele, însă problemele angajaţilor Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Iaşi au ajuns şi pe masa prefectului judeţului Iaşi, Marian Şerbescu.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau