Se sistează furnizarea apei calde
Dimensiune font:
Ca urmare a lucrărilor de reparaţii anuale, sucevenii nu vor mai putea face o baie bună timp de cel puţin 10 zile. Anunţul a fost făcut de primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, care a precizat că, în ciuda faptului că s-au căutat soluţii de sistare temporară, pe zone, acest lucru nu fost posibil.
Astfel, în urma discuţiilor cu responsabilii producătorul de agent termic Bioenergy, cât şi cu cei ai transportatorului Thermonet, s-a decis ca lucrările de reparaţii anuale să se desfăşoare pe durata 9 zile, în intervalul 25 iulie-9 august.
„Am dorit să facem o întrerupere cât mai mică sau înspre deloc, însă nu este posibil. În cele din urmă, am hotărât că, în municipiul Suceava, furnizarea apei calde va fi întreruptă timp de 9 zile, în perioada 25 iulie-3 august”, a precizat primarul. Astfel, lucrătorii Thermonet ar urma să intervină în 6 puncte vulnerabile, acestea fiind răspândite în toate cartierele reşedinţei de judeţ.
Lidia DIACONU
LOCURI DE MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau