Şefii Bacăului, judecaţi la Piatra Neamţ
Dimensiune font:
Primarul Cosmin Necula şi viceprimarul Dragoş Ştefan vor răspunde în faţa magistraţilor pentru abuz în serviciu * în urmă cu doi ani, ei au dispus finanţarea proiectelor depuse de două asociaţii, deşi aveau punctaj mic
La Tribunalul Neamţ se va judeca dosarul în primarul Bacăului, Cosmin Necula, şi viceprimarul Dragoş Ştefan au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu. Primarul a cerut strămutarea dosarului de la Bacău la Neamţ, iar cererea i-a fost acceptată.
Pe 2 iulie, DNA Bacău i-a trimis în judecată pe cei doi pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie (sub forma determinării) la infracţiunea de abuz în serviciu.
„La data de 10 iulie 2017, într-o şedinţă a Consiliului Local Bacău, inculpaţii Necula Cosmin şi Ştefan Dragoş Daniel, în calităţile menţionate mai sus, cu intenţie, i-au determinat pe consilierii locali prezenţi să adopte o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor Legii 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general”, au spus procurorii.
Ca urmare a demersurilor celor doi, Consiliul Local Bacău, în calitate de organ deliberativ şi în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, a dispus finanţarea proiectelor depuse de două asociaţii (cu sumele de 553.000 lei respectiv 15.000 de lei) deşi acestea, în urma punctajului acordat de Comisia tehnică de aplicare a Legii 350/2005, s-au clasat pe locurile 12, respectiv 20, iar proiecte având un punctaj superior au fost respinse.
Prin finanţarea acestor proiecte au fost încălcate dispoziţiile Legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general şi au fost vătămate interesele legale ale solicitanţilor care au întrunit un punctaj mai mare. „Corelativ, cele două asociaţii, beneficiare ale fondurilor, au obţinut un folos necuvenit constând în acordarea de finanţări nerambursabile la care nu erau îndreptăţite potrivit dispoziţiilor legii”, se arată într-un comunicat al DNA.
Mihai VANCEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau