Şefii CTP vor să mai aducă 16 autobuze second-hand
Dimensiune font:
Achiziţia a 10 autobuze rulate s-a dovedit a fi o măsură inspirată a municipalităţii ieşene şi conducerii CTP. Până în acest moment, autobuzele MAN aduse de la Sibiu se comportă nesperat de bine, mai ales dacă ţinem cont de faptul că au în spate 14 ani de operare prin diverse ţări europene. Astfel, deşi sunt maşini second hand, ele se pretează particularităţilor transportului public ieşean, reprezentând soluţia ideală de acoperire a tuturor traseelor din oraş până la aducerea altor 75 de maşini noi (2017). În plus, ele dispun de instalaţii de climatizare, prin urmare oferă condiţii de transport mai bune comparativ cu celelalte maşini ce compun parcul auto al RATP. „Intenţia noastră este de a mai achiziţiona minimum 16 maşini. Totul depinde de ce finanţare putem obţine pentru această achiziţie şi de modul cum va decurge licitaţia întrucât dacă ne prinde luna ianuarie fără a finaliza procedura, atunci mai bine aşteptăm maşinile care vor veni prin BERD, iar o parte din banii economisiţi îi folosim pentru întreţinerea parcului existent”, spun şefii CTP. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau