Şefii judeţului sunt aproape de un mega-împrumut de la BERD
Dimensiune font:
Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi se află pe ultima sută de metri în privinţa unui împrumut de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) pentru două mari proiecte ale judeţului. Şefii din administraţia judeţeană au purtat la începutul acestei săptămâni discuţii cu BERD pentru finanţarea Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) şi a lucrărilor care vor avea loc la drumuri. „Am purtat, marţi (21 aprilie, n.r.), discuţii cu BERD privind finanţarea drumurilor şi SMID. Nu vă pot da detalii despre sumele discutate în acest moment, dar pot spune că suntem într-o etapă destul de avansată pentru a finaliza acest împrumut”, a spus Alin Aivănoaei, vicepreşedinte al CJ Iaşi. În urmă cu o lună, acesta menţiona că împrumutul pentru refacerea infrastructurii rutiere din judeţ este estimat la 20 milioane euro, care completează suma ce va veni de la Uniunea Europeană ca urmare a eligibilităţii pentru finanţare a proiectului de modernizare de la Aeroport. „Vorbim de aproape 55 milioane euro de la UE, care ar trebui să ajungă până la sfârşitul anului. Creditul ar fi undeva la peste 20 milioane euro, dar aici trebuie văzut ce sumă ne poate acorda instituţia bancară. Cu 75 de milioane euro sperăm să acoperim cei 1.050 kilometri de drum judeţean pe care judeţul Iaşi îi are”, spunea Alin Aivănoaei la sfârşitul lunii martie. Cât pentru cofinanţarea SMID, împrumutul CJ Iaşi este estimat la 5 milioane euro, valoarea totală a proiectului fiind de 60 milioane euro.
Citeşte şi Au omorât cea mai bună şansă de promovare a Iaşului | Marile orgolii ale celor mici!
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau