Șefii maternității Elena Doamna vor cumpăra materiale cu banii economisiți la căldură
Dimensiune font:
O altă unitate spitalicească va fi fi racordată la sistemul centralizat de termoficare. Este vorba de Maternitatea „Elena Doamna”, care va fi alimentată pe magistrala 2, cu modul termic individual. ”Clădirile maternității vor avea un consum anual de 925 gigacalorii, echivalentul a 7 blocuri cu 4 etaje, iar Spitalul „Elena Doamna” va plăti cu circa 158.000 lei mai puțin la factura anuală de energie termică. Economiile realizate sunt de cel puțin 40%, suma de bani urmând a fi folosită de conducerea executivă a maternității pentru a realiza proiecte importante în interesul pacienților spitalului”, spune Ana Maria Icătoiu, directorul commercial al Veolia Iași.
Acordul Consiliului Județean Iași pentru racordarea maternității „Elena Doamna” la sistemul centralizat de termoficare a venit după o analiză detaliată a alimentării cu energie termică a spitalelor din subordine, în lunile februarie și aprilie 2015.
Ca beneficiu suplimentar, echipele Veolia vor realiza la începutul sezonului de încălzire 2015-2016 un diagnostic „la cald” al tuturor instalațiilor interioare de apă caldă și căldura ale spitalului (coloane verticale, conducte orizontale, calorifere, etc), audit în urma căruia vor fi propuse măsurile ce pot fi luate în așa fel încât maternitatea să consume energie în fiecare încăpere în mod eficient, în functie de necesarul termic personalizat al clădirilor. T. DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau