Şeful Poliţiei săltat de la serviciu şi dus la audieri
Dimensiune font:
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Suceava au făcut, ieri, şapte percheziţii în sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani * ei au ridicat documente, într-un dosar privind fapte de corupţie care ar fi fost comise în perioada 2014-2015 * doi ofiţeri au fost duşi la audieri * este vorba despre şeful IPJ, Cristian Cucoreanu, şi Adrian Osolischi, şeful Serviciului de Resurse Umane * aceştia ar fi favorizat trei ofiţeri să promoveze în funcţii
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Biroul Teritorial Suceava au descins, ieri, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani. După câteva ore de la deschideri, jandarmii care i-au însoţit pe procurori l-au scos din sediul IPJ pe comisarul şef Cristian Cucoreanu, dar şi pe comisarul şef Adrian Osolinschi, coordonatorul Serviciului Resurse Umane, pentru a fi conduşi la audieri la sediul DNA din Suceava.
Infracţiuni de corupţie
Concomitent cu descinderea de la Poliţie, procurorii DNA au efectuat percheziţii imobiliare în şapte locuri din municipiul Botoşani. „Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2014-2015. În cursul zilei de 05 mai 2015, ca urmare a obţinerii autorizaţiilor legale de la instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii domiciliare în 7 locaţii din sediul unei instituţii publice din municipiul Botoşani”, se arată în comunicatul DNA cu privire la acţiunea de la IPJ Botoşani.
Ancheta DNA vizează infracţiuni asimilate celor de corupţie, respectiv abuz în serviciu, prin care au fost promovaţi mai mulţi ofiţeri în funcţie în cadrul concursurilor, Cucoreanu şi Osolinschi fiind suspectaţi că au favorizat anumiţi candidaţi. Este vorba despre modul în care a fost desemnat şeful Serviciului Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă. Astfel, fostul şef al serviciului, Cristi Pînzar, a fost eliberat din funcţie după ce a fost anchetat pentru o presupusă abatere, dar cercetările l-au găsit nevinovat. Între timp, funcţia a fost scoasă la concurs şi a fost obţinută de Sorin Azamfirei. Ulterior, Cristi Pînzar a acţionat în instanţă, în Contencios Administrativ, atât conducerea IPJ, cât şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, dosarul fiind încă pe rolul instanţelor de judecată. Unul dintre avocaţii celor suspectaţi este Ioan Amariei, fost procuror-şef al Parchetului Naţional Anticorupţie. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani.
12 blocuri ANL pe terenul Armatei
Alina CALINIUC
„Există suspiciuni privind favorizarea unor ofiţeri, la promovarea în funcţii de conducere şi execuţie, în detrimentul celorlalte cadre MAI participante la procedurile de selecţie” - au declarat anchetatorii
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau