Şeful RATP a căzut în dizgraţia primarului!
Dimensiune font:
Mihai Chirica a părut deranjat de fapotul că Maricel Ghercă a căzut în capcana consilierilor liberili, care au cerut lămuri vizavi de modul cum a fost realizat site-ul unei regiei aflate în stare de faliment
În sedinţa CLM de ieri, consilierii liberali au cerut lămuri de vizavi de faptul că o societate aflată în insolvenţă şi ulterior în faliment alocă fonduri importante pentru realizarea site-ului instituţiei. Interpelările se referă evident la RATP Iasi, regie care în maxim 2 zile va preda toate atribuţiile către Compania de Transport Public Iaşi, noul operator de transpoert persoane al Primăriei Iaşi. Maricel Ghercă, administratorul special al RATP, a încercat să explice faptul că noul site, însă nefuncţional, se doreşte a fi o nouă o nouă interfaţă între regie şi călători, propunîndu-şi să le prezinte ieşinilor, în timp real, moducl cum circulă mijloacele de transport ale regiei. Iritat de maniera în care şeful RATP a încercat să ofere explicaţii consilierilor liberali primarul Mihai Chirica a răbufnit. ”Spuneţi-le că toate măsurile aparţin administratorului numit de judecătorul sindic şi nu dvs. Prin urmare vă rog să treceţi la locul dvs”, a spus edilul-şef. Maricel Ghercă, ajuns la cârma RATP spre sfărşitul anului 2005, este considerat un apropiat al fostului primar Gheorghe Nichita. Numit administrator special al RATP anul trecut, acesta urmează a ocupa funcţia de director general al CTP, după un provizorat asigurat de Cristi Stoica.
Ședință importantă astăzi
După cum v-am mia informat, astăzi creditorii RATP Iași au fost convocați într-o ședință în cadrul căreia se vor stabili pașii ce trebuie urmați după ce magistrații Curții de Apel au decis intrarea regiei în faliment. Întrunirea este strâns legată de momentul în care Companie de Transport Public își va intra oficial în pâine, acest lucru dorindu-se a se întâmpla de la 1 octombrie, deci a doua zi după întâlnirea creditorilor RATP. ”Unul din subiecte se referă la recuperarea creanţelor. CTP și-a exprimat disponibilitatea de a închiria anumite bunuri de la RATP. Decizia aparține creditorilor”, spun reprezentanții regiei.
Printre bunurile de care dispune RATP în acest moment se află cele 50 de MAZ-uri cumpărate din Belarus și opt tramvaie de tip GT8. Mai mulți angajați ai regiei își arătaseră scepticismul vizavi de soarta acestor mijloace de transport, alimentând zvonurile potrivit cărora ANAF va pune sechestru pe acestea. ”Este o variantă puțin probabilă. Mijloacele de transport ar putea aduce bani regiei prin închirierea lor la Compania de Transport Public. În mod evident creditorii și administratorul judiciar vor ține cont de acest aspect”, spun șefii RATP. Dan CONSTANTINESCU
* * *
O altă măsură importantă ăn acdrul board-ului viitorul operator de transport din Iași o constituie numirea fostei secretare a CL Iași, Cristina Oțeleanu în Consiliul de Aministrație al CTP iași în locul demisionarului Dan Minciună.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau